E murmur, e şoaptă, e glas

Iar din pustiul rămas

O umbră face-un ultim pas

În ritmul ultimului ceas.

 

Dar nimeni n-aude, e totul pierdut

Şi din secunda-n care te-am cunoscut

Lumea din juru-mi se zgâlţâie-aievea,

Ca şi cum n-ar putea vedea

Decât lumina-ţi trecătoare…

Oare?

Nu te mai vreau; e prea târziu,

Prea mult şi prea de tot,

Căci pasiunea-mi te-a cuprins

Când lumea luase deja foc

Şi freamătul viselor stătuse pe loc

 

E o văpaie de-un roşu nebun

Aprinsăîn mine de-un altul acum,

Al cărui suflet mergea pe drum

Noaptea, cu pletele-n vant,

În buzunare-ascunzând cuvânt,

Şi-n privirea-i neavând nimic sfânt

 

Şi nimeni nu mai râde la ceas de seară

Poveştile pe tăcute se-nşiră

Ca pe-o aţă de-un copil care iară

Vede cum negura-ncepe să dispară

Lăsând în locul său fiorii

Necunoscuţi şi aprigi ai zorilor de zi

 

Săştii că nu am uitat tot…încă

Pământul sub mine se transformă-n stâncă,

Iar ceru-l simt cum se zguduie

Gata să-nghită o lume oricât de-adâncă,

S-o tragă spre infinitul de granit

Aşa cum nimeni n-a bănuit

 

Vreodată poate, va zbura iar

Corbul cel alb din cupola de cleştar

Ponosit de vremi acide

Şi rănit de ura-ţi ce ucide

Fiorii reci de început şi praful de pe drum

La fel cum a-ngropat un gând

Devenit acum o urmă de scrum,

Murind pe ploaia grea, plângând

 

Un fir cu iz de speranţe stătute

A rămas după ce valurile fugite

Şi pe creste regasite

Căutându-şi nemurirea

S-au spart pe dată.

 

Vise, idei, o pardoseală de cioburi

Devine viaţa-mi în pustiul de mai,

Tu lângă mine nu eşti şi-aud ecouri

Care-mi strigă mereu “Mai stai!”

 

Rece-i marmura, udă e marea,

Însă eu tot n-am găsit scăparea

Din iadul ce încă mă mistuie..

Ieri am aflat că iadu-mi poartă ie.

 

Oare…cine-altcineva mai ştie?
Trecutul in piatră-i săpat pe vecie,

Si spaimele-mi toate aleargă puhoi,

Iar locurile-alea au uitat de noi

Ca şi cum nici n-am fi fost

 

Şi tot cum n-am fi fost,

Azi eu te văd ca pe-un străin

Ce mi-a înfipt în minte spin,

Dar care din milă m-a vrăjit,

Atunci când ştiam dacă să simt

 

Un ultim cuvânt!

Chiar de-acum s-a sfârşit

Mai rămâi, de ţi-a plăcut,

Vântul ce m-a readus la tine

Aşa cum ştiu c-a fost, negreşit

 

Deşi fără rost multe vorbe s-au spus,

Îmi Îndrept privirea undeva spre apus

Şi pe cântecul de fus

Închid ochii şi…m-am dus!

 

Tu de sus priveşte-odată

Împrejur, fă–ţi ochii roată:

Îţi urez de viaţă bună,

Şi-ţi aşez pe prag cununa

Din ce-ai vrut şi n-ai avut,

Ce-ai simţit şi pârjolit,

Ce-ai visat şi-ai cam ratat,

Fiindc-altfel ai fi uitat

Tot ce cândva s-a-ntâmplat.

Zi şi tu…n-ar fi păcat?