Şoapte de noapte
Vin de departe
Pe sub poduri strâmte,
Lângă firele rupte
Şuvoaie de vise alunecă-n vale,
Valuri de nouri curg din tablouri,
Desfigurând o lume-n carouri
Într-un loc unde bătrâneţea nu poartă mantouri
Stai!
Arată-mi universul în mâinile-ţi goale,
Fă-mă să văd ce alţii nu simt,
Să simt ceea ce ceilalţi nu văd–
Aruncă-mi podul în aer,
Rupe-mi firul, istoria, mitul, povestea,
Frânge-mă toatăşi aruncă-mă-n gol
Sfâşie-mi egoul, înnoadă-l din nou,
Aprinde noaptea şi aruncă-mi-o-n râu,
Las-o sa curgă, să plângă, să zboare…
Toată mândria-mi e pierdutăîn zare
Lasă-mi pe cufar
Nopţile ce-au trecut,
Căldura pe care ei
N-ar vrea s-o simt,
Vâltoarea dorinţei de neascuns
Ce într-o singură noapte
Abia m-a pătruns
E lemn, e suflare,
Instinctele-mi rag
Si parc-aş pune o lume pe rug
Ca să nu mai trebuiască să fug
Nicăieri, niciodată, nici măcar de mine.
Când cortina cade, apele ard,
Iar noi ardem cu ele odată
Cum nimeni niciodată
N-o va face vreodată
Tentaţia, teribilul demon
Îmi curge agale prin vene,
Şi noaptea-n întuneric
Îl aud cum geme
Din ce in ce mai puternic…
Iar tu fără mine mori încet,
Stingherit de şoapte, de noapte
Dulcea tentaţie nu poate
Să repare oglinda din zare
Ce ne apropia odinioară
Pe drumul vechi, bătut de vânt şi care
Mi-a dat dependenţă, nu pot renunţa
La poveste cu una, cu două.
Dar cerul e-albastru, iar tentaţia
Parcă recapătă fiinţă
Cât să ne-amintească nouă
Că era trecut de două
Atunci când a venit
Nu are de ce să plece, să stea,
Sau să fugă de nebună.
Zarea e roşie, albă, e gri,
Dar de portretul dorinţei nu ştii
Că doarme ascuns după lună,
Aşa cum firul răăsucit voia
Iar podurile s-au sugrumat iar…
Şi cerul cu stele devine tavan,
Albumul rămâne deschis
Ca o spontană aruncare de zar,
Ce indică cu unghia splendoarea unui an
Şi toată viaţa-i un şir de tentaţii,
Animată de-un şir de elucubraţii,
Prin lumea cea grea ca o dantelă.
