Şoapte de noapte

Vin de departe

Pe sub poduri strâmte,

Lângă firele rupte

 

Şuvoaie de vise alunecă-n vale,

Valuri de nouri curg din tablouri,

Desfigurând o lume-n carouri

Într-un loc unde bătrâneţea nu poartă mantouri

 

Stai!
Arată-mi universul în mâinile-ţi goale,

Fă-mă să văd ce alţii nu simt,

Să simt ceea ce ceilalţi nu văd–

Aruncă-mi podul în aer,

Rupe-mi firul, istoria, mitul, povestea,

Frânge-mă toatăşi aruncă-mă-n gol

 

Sfâşie-mi egoul, înnoadă-l din nou,

Aprinde noaptea şi aruncă-mi-o-n râu,

Las-o sa curgă, să plângă, să zboare…

Toată mândria-mi e pierdutăîn zare

 

Lasă-mi pe cufar

Nopţile ce-au trecut,

Căldura pe care ei

N-ar vrea s-o simt,

Vâltoarea dorinţei de neascuns

Ce într-o singură noapte

Abia m-a pătruns

 

E lemn, e suflare,

Instinctele-mi rag

Si parc-aş pune o lume pe rug

Ca să nu mai trebuiască să fug

Nicăieri, niciodată, nici măcar de mine.

 

Când cortina cade, apele ard,

Iar noi ardem cu ele odată

Cum nimeni niciodată

N-o va face vreodată

 

Tentaţia, teribilul demon

Îmi curge agale prin vene,

Şi noaptea-n întuneric

Îl aud cum geme

Din ce in ce mai puternic…

Iar tu fără mine mori încet,

Stingherit de şoapte, de noapte

 

Dulcea tentaţie nu poate

Să repare oglinda din zare

Ce ne apropia odinioară

Pe drumul vechi, bătut de vânt şi care

 

Mi-a dat dependenţă, nu pot renunţa

La poveste cu una, cu două.

Dar cerul e-albastru, iar tentaţia

Parcă recapătă fiinţă

Cât să ne-amintească nouă

Că era trecut de două

Atunci când a venit

 

Nu are de ce să plece, să stea,

Sau să fugă de nebună.

Zarea e roşie, albă, e gri,

Dar de portretul dorinţei nu ştii

Că doarme ascuns după lună,

Aşa cum firul răăsucit voia

 

Iar podurile s-au sugrumat iar…

Şi cerul cu stele devine tavan,

Albumul rămâne deschis

Ca o spontană aruncare de zar,

Ce indică cu unghia splendoarea unui an

Şi toată viaţa-i un şir de tentaţii,

Animată de-un şir de elucubraţii,

Prin lumea cea grea ca o dantelă.