Mă simt mică, între dune de gheaţă,
Între care un freamăt e semn de viaţă,
Şi un izvor de sânge mă izbeşte în faţă….
Sunt speriată şi încep să văd viaţa în ceaţă
Dunele sunt uriaşe, impunătoare,
Mă fac să mă simt mică şi temătoare,
Simt lipsa unei dâre de soare,
Îmi curg lacrimi pe faţă-
Vreau doar scăpare
Şi o altă poveste de viaţă
Sunt mari acele dune,
Nimeni nu poate spune
Că mă încearca doar un sentiment anume,
Pentru că sunt un ghem de sentimente şi traume
Mă tem de ce-a fost, ca de mine.
Dar mai mult mă tem de ce va fi
Deşi poate o să mai fie poveşti calme, bune,
Cheiţe care să mă scape de dune,
Să mă arunce în lumea cea gri,
Fără sângele, albul şi albastrul din lumea terorii
Am ajuns aici pentru că am prins
Bumerangul trimis de trecutul pe care-l ştiam stins,
Însă în lumea terifiantă a dunelor m-a împins,
Fără să ştiu ce m-a cuprins
