De ce-i cerul albastru?

Dar tu de ce mă-ntrebi,

Nu vezi în zori vreun astru

Cu port de copil măiastru

Visând la harpă-n cer?

 

Nu-ţi cer nimic,

Cele mai importante lucruri

Mi le-ai dat deja,

Odoare sacre care gem în mine

Cu parfum suav de râset şi de suspine

 

Iar totu-i o eternă ruletă

Rusească sau secretă, morală sau incertă

Şi dor când te gândeşti

Că nu vor fi scrise niciodată,

Că nu vor fi spuse vreodată,

 

Dar tot păşeşti pe căi cu poveşti

Făr’ ca măcar să gândeşti

Sau să vrei să te opreşti…Glumeşti?!?!

 

 

Şi se uită lumea toată

Ca o ţaţă contrariată,

Enervată şi mirată

La cum ţi-am intrat pe poartă

Fără să observi măcar.

Ceea ce…se-ntâmplă rar!

 

Că de roata se-nvârte bine

Eu mi-am găsit naşu’ fine,

Naş de tren, de sticlă spartă

Şi de zi pe sfert uitată

Ca o floare veche-n glastră

 

Cânt de pasăre măiastră,

De ce-mi urli la fereastră

Şi oare ce mă aşteaptă

Dup-astă călătorie?

 

Numai dracu’ poa’ să ştie,

Du-te înapoi în vie şi-ascultă ce va să fie

Fiindcă roua nopţii ştie

Greierii din bălărie

Care-au pus-o de-o chindie

Pentru-a lor Sfântă Mărie!