In Carinthia-s copaci de cristal,
Si vise ce susura-n vale,
Paraie de viata ce musca nebune
Din maluri albastre, din diamante
Acolo-i un duh ce zburda strengareste
Cocotat pe-un solz de peste
Prin vazduhul colorat in acuarela,
In nuante de rosu, de verde, lavanda.
Dar esti si tu-n Carinthia,
Stai pe lang-o comoara
Inca pazind afise desenate cu creta,
Vechi de cand muntele inlocuia foaia
Si inca te vad…
Sunt doar doi oameni
In acea tara de umbre,
Tu si cu mine
Tu inca vanezi naluci cu arcul,
Iar eu intind in parc cearsaful
Mototolit, carpit, de vis zdrobit
Si nori trandafirii de la apusul
Ce parca ne-a robit
Carinthia, taramul meu de vis,
La cate patimi m-ai supus
Aievea, si la ce dureri
Stropite cu parfum de mosc
M-ai inchinat, drept prada innoptarii…
Or face-o altii-n locul meu,
Caci eu, eu nu ti-o iert!
