In Carinthia-s copaci de cristal,

Si vise ce susura-n vale,

Paraie de viata ce musca nebune

Din maluri albastre, din diamante

 

Acolo-i un duh ce zburda strengareste

Cocotat pe-un solz de peste

Prin vazduhul colorat in acuarela,

In nuante de rosu, de verde, lavanda.

 

Dar esti si tu-n Carinthia,

Stai pe lang-o comoara

Inca pazind afise desenate cu creta,

Vechi de cand muntele inlocuia foaia

Si inca te vad…

 

Sunt doar doi oameni

In acea tara de umbre,

Tu si cu mine

 

Tu inca vanezi naluci cu arcul,

Iar eu intind in parc cearsaful

Mototolit, carpit, de vis zdrobit

Si nori trandafirii de la apusul

Ce parca ne-a robit

 

Carinthia, taramul meu de vis,

La cate patimi m-ai supus

Aievea, si la ce dureri

Stropite cu parfum de mosc

M-ai inchinat, drept prada innoptarii…

Or face-o altii-n locul meu,

Caci eu, eu nu ti-o iert!