O recunosc acum, dupa lupte una si-o mie,
Depind de tine cum n-o sa mai depinda nimeni,
Ca pamantul de nori si linistea-i pustie
Mi-e greu sa-mi recunosc asta pana si mie
Si-i trimit soarelui ocheade
Perfide, clandestine la apus,
Imprastiind o boare ce s-a dus
Alunecand pe funii de nisip,
Pana la tine.
Nu mai astept nimic.
Te uiti siderat, dar nici pe tine,
Caci te-am zarit in ape cat poti fi de mic,
In apele tulburi ale lui atunci
De fapt, nu-s dependenta nici macar de tine,
Insa umbra ta-i placerea mea vinovata
Ce-mi ghilotineaza clandestin perceptia franjurata
A unei lumi venale, de care totul tine
Iar acum o iau tacut din loc,
Chiar daca plec sa stiu c-am unde sa ma-ntorc,
Murind sa-ncep un ritual olog
Ca un tribut anemic pentr-o iubire ciuta
Viata-i ca un dop de pluta
Ce-ascunde-n sine ambrozie si cucuta,
Vorbind cui vrea s-o stie
Si fugind nauca de cei ce vor s-o pastreze
Numai pentru ei.
Si-acum alunga-ma de vrei,
Caci n-am sa plec cu ochii grei
De lacrimi si-un suflet negru de venin
Nu. Eu de azi n-am sa mai tin
Cu mine decat umbra-ti,
Ca sa-mi fie paznic
Atunci cand te vei mai intoarce
Prin vreun viclesug napraznic
