O recunosc acum, dupa lupte una si-o mie,

Depind de tine cum n-o sa mai depinda nimeni,

Ca pamantul de nori si linistea-i pustie

Mi-e greu sa-mi recunosc asta pana si mie

 

Si-i trimit soarelui ocheade

Perfide, clandestine la apus,

Imprastiind o boare ce s-a dus

Alunecand pe funii de nisip,

Pana la tine.

 

Nu mai astept nimic.

Te uiti siderat, dar nici pe tine,

Caci te-am zarit in ape cat poti fi de mic,

In apele tulburi ale lui atunci

 

De fapt, nu-s dependenta nici macar de tine,

Insa umbra ta-i placerea mea vinovata

Ce-mi ghilotineaza clandestin perceptia franjurata

A unei lumi venale, de care totul tine

 

Iar acum o iau tacut din loc,

Chiar daca plec sa stiu c-am unde sa ma-ntorc,

Murind sa-ncep un ritual olog

Ca un tribut anemic pentr-o iubire ciuta

 

Viata-i ca un dop de pluta

Ce-ascunde-n sine ambrozie si cucuta,

Vorbind cui vrea s-o stie

Si fugind nauca de cei ce vor s-o pastreze

Numai pentru ei.

 

Si-acum alunga-ma de vrei,

Caci n-am sa plec cu ochii grei

De lacrimi si-un suflet negru de venin

Nu. Eu de azi n-am  sa mai tin

Cu mine decat umbra-ti,

Ca sa-mi fie paznic

Atunci cand te vei mai intoarce

Prin vreun viclesug napraznic