Nu-i nimeni pe strada,
Dam cu banul cheri?
Sa vedem ce-o sa pice-n
Linistea amiezii
Un corp mic si fragil misuna pe carare.
Colb alb in spate, unde-o fi mergand oare?
O aripa franta-si taraste dupa el,
Cu damfuri de stele si deja nu mai sper
La un alt eu agale
Te uiti la el si te feresti.
Pe pod, o ceasca goala
Si-un ban zvarlit a mia oara
Din praf spre cerul azuriu
Te vad cum cauti nestiutul,
fara glas.
Pe-ale sale aripi sta, ascunsa, uitarea.
S-a facut calatoare, ar vrea sa vada marea
De vise si sperante moarte, parasite,
Dar si orasele ticsite
De bieti nostalgici ai lui Ieri
Ti-a luat moneda ca sa te ridice
Spre cerurile cele mai funeste,
In timp ce te priveam, neputincioasa
De jos, cum renuntai la lumi terestre
Cu umbra mea haladuiai alaturi
Pe drumul cel uitat de vremi si sectionat de soare
In care umbra pasilor se pierde-n zare,
Iar eu privesc si rad ascunsa dupa Luna.
Un plai de maci si doua flori albastre,
Oglinda cerului viclean de pe pamant.
Mireasma-ti de cafea o port in gand
Si parc-aud cuvintele curgand
Involburat, pe strune de vioara aspra.
Ma-nalt aievea catre strada
Ce ne-a pazit uimirea prima oara
In zbor timid, de-o gratie amara,
Iar timpul, dintr-o mare calimara,
Mai vars-un pic de sulf pe felinarul tau.
Si totusi…unde ne aflam?
Cu-atatea rasarituri si apusuri
Uitat-am de ce am plecat
Taras, doi prosti,
Pe-un drum far’ de raspunsuri
Dar cu un zbor de glas de pasare maiastra
Ce da din aripi noaptea la fereastra.
