Nu-i nimeni pe strada,

Dam cu banul cheri?

Sa vedem ce-o sa pice-n

Linistea amiezii

 

Un corp mic si fragil misuna pe carare.

Colb alb in spate, unde-o fi mergand oare?

O aripa franta-si taraste dupa el,

Cu damfuri de stele si deja nu mai sper

La un alt eu agale

 

Te uiti la el si te feresti.

Pe pod, o ceasca goala

Si-un ban zvarlit a mia oara

Din praf spre cerul azuriu

Te vad cum cauti nestiutul,

fara glas.

 

Pe-ale sale aripi sta, ascunsa, uitarea.

S-a facut calatoare, ar vrea sa vada marea

De vise si sperante moarte, parasite,

Dar si orasele ticsite

De bieti nostalgici ai lui Ieri

 

Ti-a luat moneda ca sa te ridice

Spre cerurile cele mai funeste,

In timp ce te priveam, neputincioasa

De jos, cum renuntai la lumi terestre

 

Cu umbra mea haladuiai alaturi

Pe drumul cel uitat de vremi si sectionat de soare

In care umbra pasilor se pierde-n zare,

Iar eu privesc si rad ascunsa dupa Luna.

 

Un plai de maci si doua flori albastre,

Oglinda cerului viclean de pe pamant.

Mireasma-ti de cafea o port in gand

Si parc-aud cuvintele curgand

Involburat, pe strune de vioara aspra.

 

 

 

 

 

Ma-nalt aievea catre strada

Ce ne-a pazit uimirea prima oara

In zbor timid, de-o gratie amara,

Iar timpul, dintr-o mare calimara,

Mai vars-un pic de sulf pe felinarul tau.

 

Si totusi…unde ne aflam?

Cu-atatea rasarituri si apusuri

Uitat-am de ce am plecat

Taras, doi prosti,

Pe-un drum far’ de raspunsuri

Dar cu un zbor de glas de pasare maiastra

Ce da din aripi noaptea la fereastra.