Mi-ai incarcerat visele intr-o sticla,

Ca sa ma ai tot timpul.

La schimb, eu ti-am luat sclipirea ochilor

Si-am pus-o sub lacat, ca pe-un odor

 

Dar nu m-am ascuns niciodata

Pe dupa evantaiul de fiori si fulgere

De nimeni, nici de mine, dar mai ales

de tine, Sacre Coeur-ul nefericirii mele

 

Si daca nu am apucat sa te cunosc,

Am sa iti cer iertare inca de pe-acum

Si-o sa m-azvarl, ca un copil nebun,

In caruselul iute-al nemuririi

 

Iar daca ma cunosti, mai iarta

Si ragetele de barbar sovin ce-ajung

Pana la tine, tulburandu-ti somnul,

Trezit in lacrimi tocmai la amurg

 

Eu te-am pictat in acuarela fina,

Asa cum sufletul mi te stia candva.

O traista de noroi si vesnicie

Aduse diamantu-asupra mea

 

Tu o sa pleci, o stim prea bine,

Dar chiar si-asa, tot va mai tine

Un fir firav ca de lumina

Prin crapatura usilor, prin tina;

e Amintirea nectarului trecut,

Blestemul visului cu umbletul tacut

 

Si daca tu, biet hoinar

Prin aste lumi de haos,

Ai sa ma lasi, ai sa te duci

Si poate chiar ai sa ma uiti,

 

Toate acele momente dulci,

Soptite, gangurite, insinuate-abia

Precum si-un mic fragment din mine

Vor ramane impregnate, opera ta,

O ultima ofranda de la Ea.