Mi-ai incarcerat visele intr-o sticla,
Ca sa ma ai tot timpul.
La schimb, eu ti-am luat sclipirea ochilor
Si-am pus-o sub lacat, ca pe-un odor
Dar nu m-am ascuns niciodata
Pe dupa evantaiul de fiori si fulgere
De nimeni, nici de mine, dar mai ales
de tine, Sacre Coeur-ul nefericirii mele
Si daca nu am apucat sa te cunosc,
Am sa iti cer iertare inca de pe-acum
Si-o sa m-azvarl, ca un copil nebun,
In caruselul iute-al nemuririi
Iar daca ma cunosti, mai iarta
Si ragetele de barbar sovin ce-ajung
Pana la tine, tulburandu-ti somnul,
Trezit in lacrimi tocmai la amurg
Eu te-am pictat in acuarela fina,
Asa cum sufletul mi te stia candva.
O traista de noroi si vesnicie
Aduse diamantu-asupra mea
Tu o sa pleci, o stim prea bine,
Dar chiar si-asa, tot va mai tine
Un fir firav ca de lumina
Prin crapatura usilor, prin tina;
e Amintirea nectarului trecut,
Blestemul visului cu umbletul tacut
Si daca tu, biet hoinar
Prin aste lumi de haos,
Ai sa ma lasi, ai sa te duci
Si poate chiar ai sa ma uiti,
Toate acele momente dulci,
Soptite, gangurite, insinuate-abia
Precum si-un mic fragment din mine
Vor ramane impregnate, opera ta,
O ultima ofranda de la Ea.
