”la început a fost cuvântul”,
și numai bine n-a
fost, căci
în loc să facă punți
a făcut ziduri între noi,
în loc de uși deschise,
garduri de sârmă ghimpată,
în loc de zâmbete, frici,
în loc de încredere
carcere cu șobolani,
șerpi veninoși și igrasie
și-am început,
în loc să ne dăm mâna
în drum spre-un ”Undeva”
al tuturor, comun,
să ne sfâșiem, dar
nu animalic,
cu dinții și ghearele
ca lupul flămând, nu;
noi ne sfâșiem frumos,
civilizat, prin vorbe
caustice, aruncate
de-a valma, fără teamă
în raport cu efectul.
așa s-a ajuns ca
relațiile noastre de azi
să nu mai miroase
a mosc și iasomie,
să nu mai răspândească
zâmbete-n jurul lor, nu.
de-acum relațiile sunt
lineare, cu însuflețirea
unei cârpe aruncate
și mirosul specific
le-a devenit cel de
clor și leșie…
o adevărată rapsodie, nu?
dar asta nu-i tot,
tragic e că a ajuns
deja să ne placă
să-l despuiem pe celălalt
de bucurie cu doar
două cuvințele acide,
să umbrim frumosul
cu o singură propoziție
și, în general,
să trezim iadul
în viața celui de lângă noi
doar cu o retorică
îndelung exersată, acidă, sclipitoare
așa s-a ajuns să
ne adunăm doi câte doi
pe baza unei complementarități chimice:
tolerăm doar oameni
cu al căror acid fuzionăm,
dar nici măcar asta
nu mai ține o viață,
căci echilibrul chimic
nu-i tocmai definiția stabilității.
și uite-așa ne trezim
într-o ambivalență
uluitoare. ”Mi-ești drag!”
și ”Te urăsc, nu vreau
să te mai văd vreodată!”
se succed în câteva secunde,
doar ca să ne putem
plânge după că
ne-a fost rănit sufletul,
că Celălalt, vinovatul etern,
s-a jucat cu sentimentele
noastre firave, a mințit,
a trădat încrederea și,
în general, că a distrus
tot ce fusese frumos între noi
ca să constatăm, de fapt,
că nu mai avem ceea ce
numim suflet de mult;
s-a pierdut în proces,
bietul de el, rămânând
doar un alt cuvânt
de care ne place
să facem paradă în
discursurile noastre
de toate zilele
vorbe, avalanșe de vorbe,
și asta doar ca să
mascheze goliciuneaa
interioară a unei rase întregi.
iar azi cei ce încă simt,
așa cum vreau să cred
că mai suntem tu și cu mine,
se trezesc îngropați de vii
într-un morman de etichete
social relevante;
da,
la început a fost cuvântul poate,
dar cât e de distopică
lumea asta largă a lui!
sau, mai bine spus,
uită-te la distopia crudă,
animalică, goală în care
am ales, zi după zi,
să o prefacem…
fii sincer cu tine
și-ntreabă-te: îți place?
