#tot ce vrei

tot ce vrei e de partea opusa

a fanteziei, a linearului, a disperarii.

a trecut de mult gardul fricii

si hoinareste mut pe taramul

pitit in umbra sarmelor ghimpate

poti avea tot ce vrei,

dar asta e doar ce-ti zic ei.

si poti avea tot, orice, dar…

stii ce vrei?

intreb si eu si zic sa

te feresti cat poti de zei

claditi din minciuna si chirpici

ce s-au spoit cu auriu si se vad zmei.

de le dai timp, nici colb nu ramane din ei…

pare frumos, dar adevarul nu-i aici.

poti fi cine vrei, adica oricine,

dar e si aici o intrebare:

ce stii despre tine?

una din marile-ntrebari,

de n-ai grija la nuante,

o sa te trezesti sub un curcubeu de sperante

poti fi ce vrei, asa se spune,

d’aia sufletul meu tot umbla prin lume.

tot d’aia te uiti la mine de parca

sunt Frida Kahlo la crasma din colt, direct de pe Arca.

umblu si tot umblu, din noaptea fara nume,

eu nu sunt nici vorba, nu sunt nici pronume.

sunt tot ce-am vrut,

dar nu-nseamna nimic,

sau nu mare lucru de cand s-au risipit

in penumbra de rascruce acei ochi

ce ma priveau jurand ca nu se vor duce,

la gramada cu promisiunile unui timp pierdut

puteam fi tot ce vreau,

asa ca m-am decis sa fiu eu.

pare putin, trist, dezamagitor,

dar nimeni n-are sa traiasca-n locul meu;

cata vreme respir si simt, am valente de zeu.

daca pot fi orice,

voi fi emotie pura.

necenzurata, muta, dura

ca aerul muntelui cand iei prima gura.

abia asta e ce da dependenta,

si cand nu exist te duce-n prag de dementa.

tot ce vreau e ludic, intens, n-o sa neg esenta,

nu cata vreme asta i-ar periclita existenta

tot ce vreau pot sa fiu si nu-s.

caci la tot ce vreau se ajunge-n doi

iar oameni vechi n-o sa ma-nvete drumuri noi.

eu vreau drum nou, vreau sa ma-nveti,

si-apoi sa-mi dai drumul inapoi in lume.

nu te speria, pastrezi o parte din mine

si poti oricand privi cum ma gasesc

si regasesc umbland mereu pe-alte carari,

mica Alice din nicaieri, cu ceva mai multi de ieri

in plus la numarare. si, sa vezi eroare:

tot ce-am vrut m-a facut prea mare,

sa pot, de vreau, sa ma suprim.

ma porti la gat, asa pot fi putin,

altminteri orice-i mic e chin.

pot fi orice, asa ca-s eu

nu o regret, nu zic ca-i rau,

dar se dilata spatiu-n jurul meu

si, uite, vad cum se latesc peretii

cei albi de spaime-n gerul diminetii.

sunt tot ce n-ai habar ca vrei,

pierduta-n asteptarea cetii.

astept sa ma gasesti, sa-mi vezi

tactil cealalta perspectiv-a vietii.

de pot fi tot ce vreau,

raman ce-mi sunt,

caci mi-s destul, pe drept cuvant.

sunt eu cea care sunt, pot fi

a lui, a ta si a oricui

sau pot ramane-a nimanui

si viata tot nu va durea

caci mai intai de toate-am fost a mea

iar asta stiu ca nu se va schimba

nici cand pe trupu-mi vested o sa port pamant,

caci am trait si-am hoinarit ca mine;

eu cea care sunt. si-am insirat

cuvant dupa cuvant intr-un colier.

e-averea mea, esenta-mi diluata

ce-o las oricui prin testament in vata

sa-nsire amintiri de nopti de vara

dureri plimbate-n lung si lat

de impletit cu sfoara.