#umbra

urlet. discontinuitate. absență.
granița dintre vis-paradis și real-banal-pedagogic
s-a rupt. mii
de așchii de amintiri la timpul incert aleargă
încercând să ajungă la mal pe sub pleoape

alunecă timpi morți spre prăpastie,
secunde mute, un infinit de secunde
care aleargă spre un înainte abstractizat
de vocația victimei premature

unde
de șoc anafilactic animă corpuri
la auzul unui nume, un semn-sumă
a altor convenții disparate, e iar
perioada aceea din an.

ochi. privire. buze. zâmbet. mâini. atingere.
toate
elemente ale unui discurs rămas
în epiderma cunoscătoarelor, un fel
de stigmat inversat, și amintirea
izolează oamenii în unele zile.

nu există dureri colective, nici măcar
colectivități ale purtătorilor durerii.
ceva
atât de singular, de amplu, de obscur
înainte de a fi intim, cadențat
nu se face
să fie banalizat într-o grămadă.

există doar Durerea.
una sfâșietoare și separatoare durere,
care vine când vrea și nici măcar nu cere
timp, pasiune sau lacrimi. ea
există, și-i destul ca timpul
să i se plece mut.