#singular

oglinda din baie îmi spune că sunt frumoasă
acum. armistițiu accidental,
ani
de război mut la care s-a uitat
de pe o margine închipuită, atentă
să nu-i scape nimic.

ochii mei se ridică spre cer.
caută
timpul în care s-au rătăcit
de ei înșiși, privind
prea mult în exteriorul
străin și aspru. azi
văd lumea dinăuntru și oglindirea-i în afară,
suprapuneri imperfecte ale lumii lor
cu toate celelalte lumi cu care iau contact,
aborigeni într-un simulacru barbar

plăcerea, dreptul meu din naștere,
interzis prin convenții, descoperit pe furiș,
vanitatea,
păcatul pe care mi-l accept,
prințesă mulțumită de ea însăși, care iartă
azi mărunțișuri pentru care ar fi pierdut
nopți și zile în rând strălucitor.
dulceața atingerii se gustă fără vinovății sterpe,
aristocrata
s-a-ntors la ea însăși înainte
să-i poți citi pe chip ezitarea

mâinile,
partea din corp cea mai dragă, mereu
gata să dea, să primească, s-atingă, s-ofere
ajutor, hrană, atenție, plăcere,
gardieni
mereu fideli, mereu tăcuți, mereu lacomi ai tuturor
simțurilor, texturilor
cunoscute și necunoscute,
familiare și neexplorate încă

singură. drum întreg spre altceva,
atributul
de care am obosit să fug într-un maraton
fără de început și fără capăt,
azi o stare.
singură. eu cu mine. fără intervenții din afară,
necerute. liniște și abandon în propria viață

întregul bate partea. războiul
dinăuntru s-a încheiat
cu imaginea perfecțiunii. undeva
între albastrul cerului și verdele ierbii,
amândouă egal inumane,
vezi drumul. drumul tău.
drumul pe care l-ai uitat.
te-ntorci
fără s-o iei de la zero, doar
de la alt capăt, un capăt neștiut al potecii.
mergi
mai atent când nu te sperii
de ce vine dinăuntru spre tine, noaptea
și spaima nu-ți mai sună în urechi a apocalipsă,
liniștea-i căldură, nu jale,
și tu ridicând ochii spre același cer
cu trecutul, o întâmplare

#reluare

luna e locul de unde
bunicile ne țin de mână peste timp
atunci când simt că ne e teamă,
nopțile
în care somnul nu-i decât un pește

pământul e un podium uriaș,
impunător, unde defilăm toți
în același timp cu poveștile noastre,
copii în corpuri prea mari pentru noi,
copii pierduți care strigă, dansează și vor
să-ți arate, fiecare din ei,
că povestea lui, a lui și doar a lui,
e cea mai mișcătoare dintre toate.

timpul e un uriaș indiferent
care se uită la noi și râde.
nu vindecă
nimic, doar ne lasă
rănile să prindă cicatrici
și aruncă peste ele ironic praf,
adevăratul praf de stele,
uitarea.

dragostea e acel ceva
de dincolo de mintea omului,
o punte-ntre aici și lună,
singurul
lucru fără de care nu se poate trăi.
putem exista fără dragoste o viață-ntreagă,
de trăit
începem doar abia când
o găsim.

5 reasons why we need mental health advocates

We’re living, as many of us can tell, interesting times. The pandemic has forced us to see the real dimensions of some issues often put aside from the public conversation. It showed us how those things we claimed to be not important enough to be prioritized had an impact on so many areas of our lives. And the mental health, the caregivers, were two of the things we’ve finally got to see that can not be postponed anymore.

Because, as much as we wouldn’t want to admit it, there is a great need for mental health services. There are people in need that can not afford the costs of their therapy sessions. There are no programs to support people’s access to mental health services. And there is for sure necessary to have mental health advocates. Here’s why.

  • Mental health issues occur at earlier ages than before

It ain’t easy being a child or a teenager in this era. Everything has to happen now to be relevant, and the pressure is huge. Family pressure, peer pressure, social pressure, everything has an impact on our children’s mental health. And there are enough studies that warn us about the symptoms of anxiety and depression having a rise in the age group 10-13. Our pre-teens are not alright, and their mental health is just as important as their physical one. What are we actually doing for them?

  • Mental health is a matter of public interest

There is no single aspect of someone’s life to not be affected by their mental health status. It affects their consuming behaviors, work patterns, productivity, empathy, ways of interacting with other people, everything one could possibly think about. In extreme cases, it is a matter affecting public safety, as well as the individual’s safety. And there is no responsible society letting their most vulnerable citizens deal with this on their own.

  • Mental health affects everyone’s lives

Mental health issues are not individual but systemic issues. They are the result of living in a hostile society. But they also have an impact at a social level: people needing mental healthcare are harder to be included on the job market, have less social ties, and sometimes become bargains for their close ones. Things that could be avoided if there would be a support system that would tackle the mental health challenges from their very beginning. If only there would be someone there to actually take the time and listen.

  • The social stigma associated with mental health services prevent people from seeking help

This is, besides the political and institutional aspects, one of the greatest challenges of anyone who’s advocating for mental healthcare. The associated stigma, which is still very powerful.

Besides the financial aspects, as for many people the psychotherapy sessions are not immediately affordable, they also have to fight the associated stigma. Because the belief that someone seeing a psychotherapist is a misfit remains, despite all the mental health awareness and resources across the Internet, still powerful and common.

These are just a small part of the reasons that make mental health a political matter. Because it concerns each and every one of us. Because it could be you or someone dear to you that’s going to struggle tomorrow. Because having a safety net that’s been well-built is an incredible asset in times of extreme uncertainty. Because mental health is health. There’s no such thing as harmful as the separation between physical and mental health. They’re both essential parts of what’s called being human. 

Because being an advocate for mental healthcare is one of the bravest things one can do. It takes courage and an in-depth understanding of their privilege to come and stand up for such a vulnerable matter. In the long run, though, it remains a battle that, if chosen by many, will benefit us all. But for that day to come, there’s a need for activists and advocates of the seemingly easy to understand idea that mental health is just as important as the health of our bodies.