#reluare

luna e locul de unde
bunicile ne țin de mână peste timp
atunci când simt că ne e teamă,
nopțile
în care somnul nu-i decât un pește

pământul e un podium uriaș,
impunător, unde defilăm toți
în același timp cu poveștile noastre,
copii în corpuri prea mari pentru noi,
copii pierduți care strigă, dansează și vor
să-ți arate, fiecare din ei,
că povestea lui, a lui și doar a lui,
e cea mai mișcătoare dintre toate.

timpul e un uriaș indiferent
care se uită la noi și râde.
nu vindecă
nimic, doar ne lasă
rănile să prindă cicatrici
și aruncă peste ele ironic praf,
adevăratul praf de stele,
uitarea.

dragostea e acel ceva
de dincolo de mintea omului,
o punte-ntre aici și lună,
singurul
lucru fără de care nu se poate trăi.
putem exista fără dragoste o viață-ntreagă,
de trăit
începem doar abia când
o găsim.

#daddyissues

timpul se dilată invers.
roșu. gri. contact vizual.
decadență stilistică,
ironie ce mușcă, apocrif-mistică,
aroganța provoacă haos senzual

primul contact, cântărire din ton.
voce gravă, privire vie, jocul e on
cine pe cine vânează? afli
de unul singur, înaintea tuturor

atac. provocare. închis. fără remiză.
ușa nu se deschide decât vag,
mă domini și nu știu
cât îmi ia să-ți dau un vis
greu de atins, imposibil de respins

L’Agent Provocateur vrea doar
să se joace.
să cadă-n opulența a tot ce simte,
distanța eu-pradă, ecuație
cu rezultat neprevazut.

texturi. magnetism. amețeală.
vrăjile-i ies din mâini prin învăluială
decadentă, poezie tropicală.
a venit, ai văzut-o, i-ai predat
înainte să știi bătăi de ceas în scrum

sânge fierbinte,
atingeri scurte.
sălbăticiunea se-ntinde cu gesturi mărunte
drept spre partea din tine ascunsă-n cuvinte

anatomia
plăcerii se clădește lent,
cu absență prelungită, cu
fiecare încordare
crește
o tensiune ce-a fost mereu
acolo, în umbră, esența tare,
destul
de tare cât să vă fie teren comun
pod peste ruina vechiului drum

joc de putere. încercare
de forțe. evitare.
să nu cumva să spui
de ce vă feriți amândoi,
nu-ntrebi
cine-i tăticul ei, patru
cuvinte cât o capitulare.
încă nu știi cine pe cine
vânează. te ferești și mai tare
și-ascunzi
dureri vechi dup-o artificială detașare

#pansament

alb, alb, alb.
imaculat, cețoș, perfect, de neatins
alb
și dincolo de tot ce-i alb în mine,
cerul.

răni invizibile cu AN
se adâncesc zi de zi,
zidesc în mine falii
și-o aspră nemurire
dureroasă.

timpul nu vindecă dureri,
uitarea a tot ce-a fost bun
răspândește frânturi
de voce, de priviri, de atingeri
vag, tot mai vag, mai distilat
până când nu se mai disting semnalmente.

nu există medic să despietrească
ființe încremenite de frici.
liniștea din mine nu-i de-aici,

mă caut
în fiecare pansament cu chip și-adresă,
un alt AN de rană-ntunecoasă,
altă stafie ce se simte-acasă
printre dureri și răni și vise ne-mplinite.
șaman e doar uitarea ce nu minte
și zboară liberă de “va fi” și cuvinte