#insomnia

doctore, nu pot să dorm,
mă ține luna într-o parte,
îmi
agață de degete imposibilul
și-mi cântă de leagăn
în limbi neștiute

mă învelește în lumini
și umbre, reci, tăioase,
doar-doar
am să rămân lângă ea,
geloasă ca o amantă
a cărei primă tinerețe s-a irosit în van

luna nu mă lasă să dorm,
mă ține trează în căutarea
Acelui drum înspre acasă
și-mi amintește atunci când eu refuz
că-i vremea să mă uit spre înăuntru,
că eu port
deja în zâmbete și în priviri strămoșii

stai liniștit, doctore, n-am venit
nici ca să mă tratezi, nici să mă plâng,
insomnia
cu origine stelară, selenară
mi-e dragă, la fel de dragă ca iasomia.
nu-mi caut leac, îți povesteam doar,
pentru că știu că tot ce rămâne
sunt poveștile și-o adunătură de stele
așa că-ți spun povești în timp
ce ochii mei se plimbă printre ele,
trecând prin gardul rațiunii, din nuiele

Pin-up Poetry

Image

E-o seara gretoasa, cu gauri adanci.

Tu zugravesti in culori niste stanci

Care sunt ele tipatoare oricum,

Nu e nevoie de fasii mai adanci

 

Deja amutita, nu spulber tacerea

Acelor umbre ciudate ce zboara ilar,

Nascute din haos si din amar,

Batrane ca tine, ca mine, ca cerul

Ce zguduie azi tot palierul

 

Poate c-ar fi o pura intamplarem

Daca dup-un zambet si-o privire

Nu ne legau atatea mici enigme-nlantuite

                                                   La umbra cea de neuitat a..      

 

Nici nu stiu cui,

Atingerea-ti ma-ngheata

Ca timpul un grafitti pe un zid,

Iar aerul sarbatoresc al saraciei

Azi nu-mi mai pare altfel, doar morbid

 

Tu le pictezi, iar eu fur ca o hoata

Nepriceputa, prinsa in flagrant

De-un animal bizar, jumate schiop, pe jumatate mort.

 

Le iau culorilor stralucirea si-o depun

Cumva ca-ntr-un ritual sacru

In cutii uitate, prafuite,

Gasite intr-un pod mi-aduc aminte,

Cand ne jucam, copii timizi, de-a viata.

 

Culorile le-am aninat de mine;

In obraji, pe buze, in par, pe la ochi.

Pe dupa castel zac doua trenuri abandonate

Iar jocu-mi pare o inventie-a omului ce minte

 

            Pe la desert am gasit o scoala,

m-am oprit.

Ca un biet si-amarat turist

Am stat, am invatat impartirea pan’ la doi

Si am pornit

Nerabdator, condus de soapte,

Pe mai departe, Peregrin cel trist.

 

Dup-o cortina de franjuri,

Undeva printre ape, stalactite si stanci

Ai incercat cumva s-arunci

In negura cu dungi de clopotel

Si cantec lin de vrabii

Deruta calm-a unei deveniri

 

Cu gri si vis se deseneaza timpul;

Ma uit la tine cum inca le pictezi si-i jale,

As scrie despre ce-ntalnesc

Prin pensuli cu miscari usoare

 

Insa..e prea multa culoare,

Si n-am nici foi, sau pix, scrisoare

Catre un dulce Nicaieri va fi

Intreaga-mi vreme langa tine, pasul

Cu ecou ce zgudui ieri cerul,

Atingerea-ti in palma rece,

Praf de stele, iluzii, cele 12 Iele

Sunt azi, din nou, in pestera pictata.

La adapost de noapte, ziua..

Le-om mai vedea vreodata?