#reluare

luna e locul de unde
bunicile ne țin de mână peste timp
atunci când simt că ne e teamă,
nopțile
în care somnul nu-i decât un pește

pământul e un podium uriaș,
impunător, unde defilăm toți
în același timp cu poveștile noastre,
copii în corpuri prea mari pentru noi,
copii pierduți care strigă, dansează și vor
să-ți arate, fiecare din ei,
că povestea lui, a lui și doar a lui,
e cea mai mișcătoare dintre toate.

timpul e un uriaș indiferent
care se uită la noi și râde.
nu vindecă
nimic, doar ne lasă
rănile să prindă cicatrici
și aruncă peste ele ironic praf,
adevăratul praf de stele,
uitarea.

dragostea e acel ceva
de dincolo de mintea omului,
o punte-ntre aici și lună,
singurul
lucru fără de care nu se poate trăi.
putem exista fără dragoste o viață-ntreagă,
de trăit
începem doar abia când
o găsim.

#apoteoză

timpul trece,
filă după filă
tic-tac,
eroare.

o noapte, două nopți.
o lacrimă, două lacrimi
grandoare.

un an, doi ani, jumătate
povestea bântuie lumea,
metastază.

o încercare, două-ncercări.
remușcarea colaborează cu speranța,
lumea se-ntoarce pe dos,
apostazie.

o atingere, două atingeri.
un infinit de atingeri, pielea
mijloc de comunicare inter-spirit.
opulență.

un sens. atât.
un singur sens pe care
se plimbă-n voie dorința.
dorința precede-n pași de dans Ființa.

o plăcere, două plăceri,
căutare onest-a plăcerii
libere de vinovății.
relaxare.

un bărbat, doi bărbați,
nostalgie.
dorul de-a te simți dorită.
revoluție.

o dimineață, două dimineți,
lipsă.
lipsa durerii din piept
ce te-anunță.
uitare.

un vis, două visuri,
moliciune.
absența încordării toropește.

un păcat, două păcate, șirag
al vinilor închipuite
ce nu mai sfârșește.
aroganță.
amintirea ta nu mă mai privește.

#uneori

uneori, ploaia cade lent
peste corpu-mi fierbinte.
respir în ritmul ei și plâng
la adăpost de cuvinte.

uneori cred că sufletul meu pereche
e o roșcată cu ochi albaștri și sclipiri
de stea,
care mi-a servit jumătăți.
jumătăți de intimitate, de secrete
îmbrăcate-ntr-un strat de
“dar nu vreau să vorbesc despre asta”
știind
că-mi plac bărbații.

uneori vreau să uit
că drumul ăsta merge înainte. vreau
să-mi iau drumul spre ‘napoi, măcar
până la locul unde
brodai cu mine ore, minute, secunde
cu stelele deasupra, stele-n ochi,
tremurânde.

uneori soarele mă mângâie
ca un amant proaspăt cucerit,
mă alintă și încerc să uit
că a mai fost altcineva
să lase urme, amintiri
pe pielea mea.

uneori zâmbesc pisicește
când mi se promite câte-un
“Pentru Totdeauna” și mă scutur.
mă întind
ca după un somn bun,
mă întreb
de ce singurul Pentru Totdeauna pentru care
mi-am pus amanet sufletul n-a durat
și trebuie s-o iau de la zero
om cu om, an cu an, bărbat cu bărbat,
până să știu la cine-a ajuns
sufletul meu, cine l-a cumpărat.