Nedefinitul

Image

Ai aparut.

Nu stiu de unde, sau cum,

Cu-atat mai putin cand

Si ceva-mi spune-acum

Ca  nici n-ar conta prea mult

 

M-ai dus pe aripi grele ca de plumb

Intr-un caleidoscop de lumi ca un vis greu

Si nici macar nu erau ale mele;

Mi-ai rapit lumea-mi de clestar

Ca s-o izolezi unde nu stiu, dar caut mereu

 

Apoi m-ai izolat si pe mine−

M-ai strans in brate pline de vigoarea indoielii,

Si m-ai incarcerat candva, nu se stie,

Departe de lumea mea in patru culori,

Intr-un cub sucit de metal,

Ale carui usi duceau doar de tine

                                                                                            

In lumea mea calma, cu-al ei zbucium

Abia murmurat de cele patru culori soptite

Pe pereti; a dat naval-o nepoftita, o a cincea,

Ce izvora din corpul tau ca un semn de-ntrebare

 

Nedefinitul esti tu, dar nu

Acel Nedefinit in ochii caruia

Ma vad pe mine ca-ntr-o oglinda,

Netezindu-mi drumul prin cotloane nestiute

Din labirintul ascuns, enigma fiecaruia,

 

Nu. tu esti demonul ce-mi erodeaza existenta,

Cautand turbat esenta,

Nedefinitul ce-i sperie pe copii la umbre,

Acea neliniste sumbra a clapelor de pian

Si-a insomniacului ce-si plimba ochii pe tavan.

 

Si totusi…atragi de la o posta

Ce ce-nca au suflet te simt

Duhnind a indoiala si pofte,

A patimi si pericole,

Ca un duh renegat ce bantuie la raspantie,

Iar cei ce te-ntalnesc te sfasie

 

 

 

Ar ramane langa suflarea-ti de iad

Daca nu le-ar fi teama sa moara,

Insa eu am stiut de prima oara

Ca viata-mi nu e altceva

Decat un nesfarsit tango cu moartea,

Un pact cu diavolii din mine.

 

Si asta-i tot, ce-ai vrea ca sa mai fie?

Pan’ la apus intoarce-m-oi

La acel drag Nedefinit din mine,

Si-atunci te voi uita ca pe-o stihie

Cazuta-n plata exorcistului, stafie.

 

O voi lua din loc spre vechea-mi stafie,

Regasirea locului din lume ce mi l-am vazut

Pentr-o clipa pierdut, pentr-un ceas naruit,

Ca sa aflu ca mi-a ramas mereu,

Dar ca trebuie sa-l caut eu,

Aidoma puilor pierduti de haita;

 

Asa c-o sa te las pe altadata,

De fapt, cel mai sigur, pe niciodata,

Dupa ce ma voi fi transformat inc-odata

Ca sa-mi pot lua zborul ca un balon

Umplut cu aer cald, un fluture deasupra lor,

A noptilor si a stihiilor,

O aripa-s eu cea reala, crutata,

Si-alta parte Realul, schingiuitul,

Adevaratul Nedefinit din mine,

Infinitul regasirii, intregirii 

 

Enigme uitate

Image

Vise cernute, prăfuite,

S-au născut la ceas de seară

În locul unde cuvintele încep să doară,

Iar decorul se topeşte, ca o lumânare de ceară,

Amintiri ostile, amintiri uitate.

 

Totul e gri, e ostil, nimic nu e bine,

Aştept cuminte să treacă vremea pe lângă mine,

Privesc fereastra, uitând de sine,

O dulce şi latentă visare

Ascunsă în cuferele de cedru şi santal,

Induse în agonia existenţei, de un parfum ireal

 

E un sentiment ciudat şi molcom

În lumea viselor unde ma legăn din zori până adorm,

A cărei răceala mentolată mă duce în zbor

În lumea copilăriei, iubirilor de care mi-e dor,

Dar pentru care-ar trebui să mor,

Pentru că nu au mai rămas decât sipete

strate ca odor.

 

Sunt enigmele unui suflet blazat,

În uitarea cu parfum de sânge uitat,

Aruncate hidos, scufundate într-o lagună

De pumnale otrăvite, cu lame ascuţite

Care te unesc cu abisu-n apus pe nesimţite,

Ca miile de speranţe prăbuşite

Pe un covor incolor de suflete cernite,

Aşternute tacit de fiinţe răvăşite,

Peste pământul reavăn al cuvintelor neşoptite,

O eternitate de enigme uitate, de înţelegeri tacite