#ism

trecutul îmi cade-n valuri
peste umeri, peste coapse, peste mâini
inventar nesfârșit al tot
ce nu am fost la timp.

mi-au rămas mici camerele,
mă strâng pereții
acelor camere în care n-am intrat
ca să rămân, o călătoare
în căutarea altui nesfârșit

îmi simt oasele reci dimineața,
a aparate de-o răceală ce
le macină pe dinăuntru, indiferent
cât de tare mi-ar bate soarele pe piele,
amintiri
dintr-o viață ce n-o mai simt a mea

nu mă-ntreba câtor bărbați
le-am mai spus lucrurile astea,
nu contează. oricum
la trei dimineața, când se divid singurătățile,
când coastele îmi devin lănci întoarse
spre înăuntru
și caut după o altă mână prin pat
nu e nimeni.

uneori
tot ce nu spun încape
într-o privire ghidușă, aruncată furiș,
și-o îmbrățișare
cu miros de parfum bărbătesc și interdicții
nerespectate

#daddyissues

timpul se dilată invers.
roșu. gri. contact vizual.
decadență stilistică,
ironie ce mușcă, apocrif-mistică,
aroganța provoacă haos senzual

primul contact, cântărire din ton.
voce gravă, privire vie, jocul e on
cine pe cine vânează? afli
de unul singur, înaintea tuturor

atac. provocare. închis. fără remiză.
ușa nu se deschide decât vag,
mă domini și nu știu
cât îmi ia să-ți dau un vis
greu de atins, imposibil de respins

L’Agent Provocateur vrea doar
să se joace.
să cadă-n opulența a tot ce simte,
distanța eu-pradă, ecuație
cu rezultat neprevazut.

texturi. magnetism. amețeală.
vrăjile-i ies din mâini prin învăluială
decadentă, poezie tropicală.
a venit, ai văzut-o, i-ai predat
înainte să știi bătăi de ceas în scrum

sânge fierbinte,
atingeri scurte.
sălbăticiunea se-ntinde cu gesturi mărunte
drept spre partea din tine ascunsă-n cuvinte

anatomia
plăcerii se clădește lent,
cu absență prelungită, cu
fiecare încordare
crește
o tensiune ce-a fost mereu
acolo, în umbră, esența tare,
destul
de tare cât să vă fie teren comun
pod peste ruina vechiului drum

joc de putere. încercare
de forțe. evitare.
să nu cumva să spui
de ce vă feriți amândoi,
nu-ntrebi
cine-i tăticul ei, patru
cuvinte cât o capitulare.
încă nu știi cine pe cine
vânează. te ferești și mai tare
și-ascunzi
dureri vechi dup-o artificială detașare

#profetic

briza lui august închide în ea
semnele pustietății reci
de mai târziu. mă lasă
să ghicesc în izul rece tot ce va urma.

frumusețea mut-a apusului acoperă
cu strălucirea ei de zâmbet sfârșitul
unei alte zile. promite
o altă dimineață cu gesturi mărunte, o altă
voce somnoroasă ce-njură
în gând, printre dinți, murmurat cafeaua
ce nu vine singură lângă pat niciodată.
cândva, o să găsești pe cineva căruia să-i pese,
să vrea să știe cum îți place cafeaua
îmi șoptește raza de soare ce vine
prin geam, pe sub draperii, după mine.

soarele se-nmoaie pe pielea mea
ca un zâmbet timid de școlar.
promite c-o să mă mângâie iar
la o incertă dată viitoare
până atunci, mă admiră nostalgic din depărtare

în spatele fiecărui flirt stă pitit
momentul tăios al rupturii.
zâmbesc timidă-n colțul gurii
spre tragicul cândva ilar.

în umbra micilor plăceri
doarme mereu o profeție.
ea-mi spune că nu-i dat să fie
nimic cu status permanent.
că-i imoral, că-i indecent…
râd și-o întreb: “ce-mi pasă mie?”

pielea mea rămâne locul unde
senzațiile își dau întâlnire, aici
soarele lasă indicii și luna desenează hărți,
vântul mă-mbracă alene și
nimic din tot ce-i omenesc nu rămâne străin,
nici măcar când alți oameni m-așteaptă să vin.

amân împlinirea profeției
care-mi urlă că finalu-i invariabil,
de neocolit, inevitabil,
prin mișcare. lent
mă arcuiesc de spate, cobor, lent
sunt gata pentru o altă zi,
lent împlinesc ritualuri vechi
deși
știu că se va sfârși
cândva lentoarea mea și ea.

azi nu e ziua aia. azi
culori, parfumuri și senzații
se împletesc, îmi trec prin față
la fel ca-n prima dimineață
din an în care soarele
mă lasă să m-alint în razele
eliberate-ntr-un sfârșit de iarnă.

profetic, senzația de strânsoare
vine ca un semnal, acaparatoare,
purtătoare de mesaje-a durerii
ce va să vină. azi
pielea mea pe pielea ta are
aroma amăruie a profețiilor împlinite
și izul de contrabandă al bucuriilor finite.
azi
în spatele zâmbetului nu mai toarce durerea,
e totul sălbatic, subton de-altceva. azi
nici nostalgia nu mai e ce era