trecutul îmi cade-n valuri peste umeri, peste coapse, peste mâini inventar nesfârșit al tot ce nu am fost la timp.
mi-au rămas mici camerele, mă strâng pereții acelor camere în care n-am intrat ca să rămân, o călătoare în căutarea altui nesfârșit
îmi simt oasele reci dimineața, a aparate de-o răceală ce le macină pe dinăuntru, indiferent cât de tare mi-ar bate soarele pe piele, amintiri dintr-o viață ce n-o mai simt a mea
nu mă-ntreba câtor bărbați le-am mai spus lucrurile astea, nu contează. oricum la trei dimineața, când se divid singurătățile, când coastele îmi devin lănci întoarse spre înăuntru și caut după o altă mână prin pat nu e nimeni.
uneori tot ce nu spun încape într-o privire ghidușă, aruncată furiș, și-o îmbrățișare cu miros de parfum bărbătesc și interdicții nerespectate
timpul se dilată invers. roșu. gri. contact vizual. decadență stilistică, ironie ce mușcă, apocrif-mistică, aroganța provoacă haos senzual
primul contact, cântărire din ton. voce gravă, privire vie, jocul e on cine pe cine vânează? afli de unul singur, înaintea tuturor
atac. provocare. închis. fără remiză. ușa nu se deschide decât vag, mă domini și nu știu cât îmi ia să-ți dau un vis greu de atins, imposibil de respins
L’Agent Provocateur vrea doar să se joace. să cadă-n opulența a tot ce simte, distanța eu-pradă, ecuație cu rezultat neprevazut.
texturi. magnetism. amețeală. vrăjile-i ies din mâini prin învăluială decadentă, poezie tropicală. a venit, ai văzut-o, i-ai predat înainte să știi bătăi de ceas în scrum
sânge fierbinte, atingeri scurte. sălbăticiunea se-ntinde cu gesturi mărunte drept spre partea din tine ascunsă-n cuvinte
anatomia plăcerii se clădește lent, cu absență prelungită, cu fiecare încordare crește o tensiune ce-a fost mereu acolo, în umbră, esența tare, destul de tare cât să vă fie teren comun pod peste ruina vechiului drum
joc de putere. încercare de forțe. evitare. să nu cumva să spui de ce vă feriți amândoi, nu-ntrebi cine-i tăticul ei, patru cuvinte cât o capitulare. încă nu știi cine pe cine vânează. te ferești și mai tare și-ascunzi dureri vechi dup-o artificială detașare
briza lui august închide în ea semnele pustietății reci de mai târziu. mă lasă să ghicesc în izul rece tot ce va urma.
frumusețea mut-a apusului acoperă cu strălucirea ei de zâmbet sfârșitul unei alte zile. promite o altă dimineață cu gesturi mărunte, o altă voce somnoroasă ce-njură în gând, printre dinți, murmurat cafeaua ce nu vine singură lângă pat niciodată. cândva, o să găsești pe cineva căruia să-i pese, să vrea să știe cum îți place cafeaua îmi șoptește raza de soare ce vine prin geam, pe sub draperii, după mine.
soarele se-nmoaie pe pielea mea ca un zâmbet timid de școlar. promite c-o să mă mângâie iar la o incertă dată viitoare până atunci, mă admiră nostalgic din depărtare
în spatele fiecărui flirt stă pitit momentul tăios al rupturii. zâmbesc timidă-n colțul gurii spre tragicul cândva ilar.
în umbra micilor plăceri doarme mereu o profeție. ea-mi spune că nu-i dat să fie nimic cu status permanent. că-i imoral, că-i indecent… râd și-o întreb: “ce-mi pasă mie?”
pielea mea rămâne locul unde senzațiile își dau întâlnire, aici soarele lasă indicii și luna desenează hărți, vântul mă-mbracă alene și nimic din tot ce-i omenesc nu rămâne străin, nici măcar când alți oameni m-așteaptă să vin.
amân împlinirea profeției care-mi urlă că finalu-i invariabil, de neocolit, inevitabil, prin mișcare. lent mă arcuiesc de spate, cobor, lent sunt gata pentru o altă zi, lent împlinesc ritualuri vechi deși știu că se va sfârși cândva lentoarea mea și ea.
azi nu e ziua aia. azi culori, parfumuri și senzații se împletesc, îmi trec prin față la fel ca-n prima dimineață din an în care soarele mă lasă să m-alint în razele eliberate-ntr-un sfârșit de iarnă.
profetic, senzația de strânsoare vine ca un semnal, acaparatoare, purtătoare de mesaje-a durerii ce va să vină. azi pielea mea pe pielea ta are aroma amăruie a profețiilor împlinite și izul de contrabandă al bucuriilor finite. azi în spatele zâmbetului nu mai toarce durerea, e totul sălbatic, subton de-altceva. azi nici nostalgia nu mai e ce era
Lumea Lucretiei 