#botanosfera

sub ochii mei se deschid
flori reci, transparente, petale
cu margini aspre inundă
granițele de sticlă ale scenei interioare

nuanțe de verde-mi aduc
aminte că viața pulsează
incognito,
anonimă ghidușă, pitită
în cele mai de necrezut detalii.
vara, până și coroanele copacilor
devin vitralii

într-un sertar, undeva-mi doarme
amestecul de muguri, de frunze
împletit cu parfumuri tari, industriale,
poveștile-mi de iubire
au toate parfum de cânepă arsă,
de parfum bărbătesc și tutun.
închid ușa apotecarului,
strecor între plante uscate
tot ce n-am apucat să-ți mai spun

azi mi-am strâns florile în jurul meu
și nu mai vreau buchete convalescente,
impersonale,
flori-clișeu
de la bărbații ce-mi trec pragul
din dormitor spre amintire

ninge tăcut, și zâmbesc crud,
eu nu mai vreau îmbrățișări atunci
când zăpada-mi atinge părul ud
râd interior și mă ascund
pân-o să pot să defilez între verdeață
sub o cortină amplă, bleu-ciel

mi-e dor deși n-ar trebui
de propriile decizii proaste,
gravitez
în jurul amintirilor cu noi, fluture de noapte
gonind spre becul care arde mut.
azi nu mai dori, iar singura scăpare
un neon colorat din viitor te-aruncă în uitare.
azi
chiar dacă îmi pari de necrezut
tot aș piti un joint sub pernă, poate doar
o să te aud cum râzi când mă privești
înc-un minut.

#caravana

pe urmele mele umblă mereu
o caravană. senzații, trăiri, adâncimi
încă străine de cuvinte s-au
înregimentat și mă urmează cuminți
pretutindeni.

monștrii celorlalți sunt
culorile mele neon, prieteni
ce nu mă lasă să mă pierd de mine.
legiunea străin-a iluziilor călătoare,
ariergarda cu iz de caise a tot
ce poate fi expus unei priviri

azi fire narative rupte
mă recompun, păpușă din abis,
și-aceleași fire mă
întorc fără să simt la cea
pe care-am cunoscut-o printr-un vis,
atâtea forme
ce mi se sparg de degete-nainte
de-a apuca, măcar în treacăt,
să se fi născut.

e-o caravană
care-mi umblă la pas interioare
greoaie, ample și nicicând pustii,
povești visate despre ce-o să fii
atunci când ai să ai curaj să scrii
despre lumina din umbra spatelui retinei,
zi
cât o profeție ne-mplinită, regăsirea
acelui drum spre-acasă dinăuntru
de dincolo de-atingeri, respirație sau cuplu

#caravana

pe urmele mele umblă mereu
o caravană. senzații, trăiri, adâncimi
încă străine de cuvinte s-au
înregimentat și mă urmează cuminți
pretutindeni.

monștrii celorlalți sunt
culorile mele neon, prieteni
ce nu mă lasă să mă pierd de mine.
legiunea străin-a iluziilor călătoare,
ariergarda cu iz de caise a tot
ce poate fi expus unei priviri

azi fire narative rupte
mă recompun, păpușă din abis,
și-aceleași fire mă
întorc fără să simt la cea
pe care-am cunoscut-o printr-un vis,
atâtea forme
ce mi se sparg de degete-nainte
de-a apuca, măcar în treacăt,
să se fi născut.

e-o caravană
care-mi umblă la pas interioare
greoaie, ample și nicicând pustii,
povești visate despre ce-o să fii
atunci când ai să ai curaj să scrii
despre lumina din umbra spatelui retinei,
zi
cât o profeție ne-mplinită, regăsirea
acelui drum spre-acasă dinăuntru
de dincolo de-atingeri, respirație sau cuplu