#singular

oglinda din baie îmi spune că sunt frumoasă
acum. armistițiu accidental,
ani
de război mut la care s-a uitat
de pe o margine închipuită, atentă
să nu-i scape nimic.

ochii mei se ridică spre cer.
caută
timpul în care s-au rătăcit
de ei înșiși, privind
prea mult în exteriorul
străin și aspru. azi
văd lumea dinăuntru și oglindirea-i în afară,
suprapuneri imperfecte ale lumii lor
cu toate celelalte lumi cu care iau contact,
aborigeni într-un simulacru barbar

plăcerea, dreptul meu din naștere,
interzis prin convenții, descoperit pe furiș,
vanitatea,
păcatul pe care mi-l accept,
prințesă mulțumită de ea însăși, care iartă
azi mărunțișuri pentru care ar fi pierdut
nopți și zile în rând strălucitor.
dulceața atingerii se gustă fără vinovății sterpe,
aristocrata
s-a-ntors la ea însăși înainte
să-i poți citi pe chip ezitarea

mâinile,
partea din corp cea mai dragă, mereu
gata să dea, să primească, s-atingă, s-ofere
ajutor, hrană, atenție, plăcere,
gardieni
mereu fideli, mereu tăcuți, mereu lacomi ai tuturor
simțurilor, texturilor
cunoscute și necunoscute,
familiare și neexplorate încă

singură. drum întreg spre altceva,
atributul
de care am obosit să fug într-un maraton
fără de început și fără capăt,
azi o stare.
singură. eu cu mine. fără intervenții din afară,
necerute. liniște și abandon în propria viață

întregul bate partea. războiul
dinăuntru s-a încheiat
cu imaginea perfecțiunii. undeva
între albastrul cerului și verdele ierbii,
amândouă egal inumane,
vezi drumul. drumul tău.
drumul pe care l-ai uitat.
te-ntorci
fără s-o iei de la zero, doar
de la alt capăt, un capăt neștiut al potecii.
mergi
mai atent când nu te sperii
de ce vine dinăuntru spre tine, noaptea
și spaima nu-ți mai sună în urechi a apocalipsă,
liniștea-i căldură, nu jale,
și tu ridicând ochii spre același cer
cu trecutul, o întâmplare

lego

pic, pic- sunetul ploii
care se dă de zor
pe toboganu-acoperiș
un alt strat la talmeș-balmeșul sonor al lumii

o pată închisă peste albastrul deschis,
și o undă de lumină bătând auriu,
venită parcă
de undeva din spate,
de undeva de după o ușă.
un alt apus cu nori,
un alt joc de culori,
un alt strat la teancul de zile trecute

rece. vârtej pe coloană.
ghem în piept și ochi larg deschiși
în noaptea proaspătă, crudă
un alt strat de dor la răbojul
rănilor primite cadou de cine-mai-știe-unde
și neașezate-n cutiuțe încă

soare pe față
și timp care stă pe loc.
zâmbet și liniște, tors
miros de cafea și nici un gând rău.
gust de magie și promisiuni.
doar un alt strat la inventarul
rarelor dimineți luminoase pe dinăuntru
ca și pe dinafară

detalii. culori și uimire.
dureri de picioare și bucurie
pupile dilatate, burice de degete curioase
să vadă, să simtă pe limba lor
ce-i acolo. texturi.
un alt strat din lume descoperindu-se
la întâmplare atunci când vrei s-o vezi
pe ea așa cum e, prin ochii tăi

jazz în surdină și timp mort.
o cameră goală, mâini
care descoperă pielea constant în alte feluri
pur și simplu. mereu.
un strat caligrafic, scris lent,
la jurnalul periodic
al intimității cu propriul corp.

parfum și adiere de vânt.
cad petale, se strâng nori
o privire pe gaura cheii
spre anatomia descompunerii.
un alt strat la ciclicitatea facerii lumii.

toate straturile astea sunt doar
două zile dintr-un timp
care comprimă tot și nu ucide nimic.
timp de sărbătoare.
timp de treabă.
timp de explorat. de umblat
brambura prin lume. prin lumea
dinăuntrul și dinafara ta.

are și timpul straturile lui
pe care le pune, în permanentă mișcare,
peste starturile puse conștiincios
de furnicile-oameni, inconștient.
așa se scrie geneza alternativă,
zi după zi, în straturi
și tot așa se preface lumea,
strat peste strat, zgârie-nori
de lego, stridenți, vii, coerenți
în pestrițenia lor fără habar.
e azi un strat, și mâine-un strat
și ieri-ul se adună iar
cu straturile ce-or urma
din lumea lui, a mea și-a ta.