#falie

uși trântite. glasuri. același
zid de sentiment și sentimentalisme.
o frază, nouă cuvinte.
ruptura
crește, și tot crește, și crește.

între noi s-a așternut iarna,
femei
fiecare înfruntând propriul crepuscul.
patru litere cât o condamnare,
presiunea
de a alege: viața ta sau datoria?

neputința crește la sân
falii tot mai mari,
mai crude, mai de necuprins.
fiecare
plâns înăbușit, vorbă reținută se-așterne
literă pe certificatul constatator
al decesului legăturilor afective.

revendicările păstrate pentru sine opresc
orice posibilă reconciliere.
conflictul
erodează tăcut, conștiincios apropierea
dintre elevă și maestre.

oboseala de după plâns adâncește
prăpastia-n care aluneci singură
alege-te, dacă poți.
cine
poate trăi, în locul tău, de două ori?

#falie

uși trântite. glasuri. același
zid de sentiment și sentimentalisme.
o frază, nouă cuvinte.
ruptura
crește, și tot crește, și crește.

între noi s-a așternut iarna,
femei
fiecare înfruntând propriul crepuscul.
patru litere cât o condamnare,
presiunea
de a alege: viața ta sau datoria?

neputința crește la sân
falii tot mai mari,
mai crude, mai de necuprins.
fiecare
plâns înăbușit, vorbă reținută se-așterne
literă pe certificatul constatator
al decesului legăturilor afective.

revendicările păstrate pentru sine opresc
orice posibilă reconciliere.
conflictul
erodează tăcut, conștiincios apropierea
dintre elevă și maestre.

oboseala de după plâns adâncește
prăpastia-n care aluneci singură
alege-te, dacă poți.
cine
poate trăi, în locul tău, de două ori?

Bătrânul Gringo, sau visul zilelor de iarnă

Despre mine ca cititoare nu-s atât de multe de spus. Iubesc ficțiunea, tind să mă raportez la autori în funcție de zona geografică de unde vin, și tind să cred că da, contextul cultural e o influență reală asupra operei. Dintre toate literaturile, însă, un loc aparte îl ocupă literatura sud-americană, frumoasă ca o poveste, serioasă ca o bunică și diafană ca un vis.

Cu Carlos Fuentes, unul din copiii săi teribili, m-am întâlnit pe stradă, într-un septembrie călduros, cu iz văratic. Nu, nu cu el în carne și oase (aș fi vrut eu, recunosc!), ci cu romanul lui de căpătâi, Bătrânul Gringo, pe taraba unui anticar stradal.

L-am luat acasă, deși nu auzisem prea multe de el, ne-am împrietenit prin octombrie, ca să termin de citit undeva prin decembrie, și nu fiindcă ar fi fost un roman greu, ci tocmai pentru că e genul de carte care îți dorești să te țină acolo cât mai mult.

Lectura e una lină, dar care reușește să facă două lucruri importante: să te țină în priză și să te facă să îți pui întrebări. Pentru că, dincolo de relația interetnică mai mult decât complexă dintre americani și mexicani, redată de povestea bătrânului gringo ce trecuse granița ca să moară, miza romanului e cu totul alta.

Cu o narațiune diafană, cu tentă onirică, Bătrânul Gringo e o amplă meditație asupra condiției umane cu toate ale sale: cu dragoste, lăcomie, stratificare socială, patimi, război, cu limite, orgolii, sensibilități și, mai ales, cu moarte.

Există o graniță pe care îndrăznim s-o trecem doar noaptea, spusese bătrânul gringo: granița diferențierii noastre cu noi înșine. este, poate, citatul cel mai potrivit ca să redau o parte din motivele pentru care romanul, la vremea lui, a fost nu doar un alt roman cu tentă politică, ci un fenomen. Pentru că romanul scriitorului mexican e, în buna tradiție literară sud-americană, îmbibat de realism magic, iar fiecare personaj principal e atent șlefuit, să spună, chiar și de unul singur, o poveste.

Personajele sunt vădit arhetipale, construite să transmită un mesaj, generalul Arroyo și bătrânul gringo ilustrând, înainte de orice, dualitatea conflictuală tânăr-bătrân, băștinaș-străin. Arroyo e moștenitorul de drept ale acelor tărâmuri, liderul tânăr și aprig născut din revolta oamenilor de rând, asupriți de albii conducători, pe când bătrânul gringo, ei bine…el e doar un străin, un american venit să moară ucis în Mexic.

Conturați atent, cu grijă pentru detalii, cei doi se întâlnesc pe teren neutru în narațiunea lui Harriett, o tânără celibatară, venită profesoară de engleză în casa unor moșieri bogați din partea locului.

O carte-bijuterie în primul rând prin felul în care sunt abordate marile teme și marile arhetipuri ale umanității, Bătrânul Gringo intră bătând pas de defilare în galeria marilor clasici literar. Un roman de citit în tihnă, cu carnetul lângă, pentru notat bucățile preferate, sau poate pe tren în drum spre altundeva, e o carte care o să vă facă să vă puneți întrebări, și să încercați să priviți spre lume cu alți ochi.