#falie

uși trântite. glasuri. același
zid de sentiment și sentimentalisme.
o frază, nouă cuvinte.
ruptura
crește, și tot crește, și crește.

între noi s-a așternut iarna,
femei
fiecare înfruntând propriul crepuscul.
patru litere cât o condamnare,
presiunea
de a alege: viața ta sau datoria?

neputința crește la sân
falii tot mai mari,
mai crude, mai de necuprins.
fiecare
plâns înăbușit, vorbă reținută se-așterne
literă pe certificatul constatator
al decesului legăturilor afective.

revendicările păstrate pentru sine opresc
orice posibilă reconciliere.
conflictul
erodează tăcut, conștiincios apropierea
dintre elevă și maestre.

oboseala de după plâns adâncește
prăpastia-n care aluneci singură
alege-te, dacă poți.
cine
poate trăi, în locul tău, de două ori?

#falie

uși trântite. glasuri. același
zid de sentiment și sentimentalisme.
o frază, nouă cuvinte.
ruptura
crește, și tot crește, și crește.

între noi s-a așternut iarna,
femei
fiecare înfruntând propriul crepuscul.
patru litere cât o condamnare,
presiunea
de a alege: viața ta sau datoria?

neputința crește la sân
falii tot mai mari,
mai crude, mai de necuprins.
fiecare
plâns înăbușit, vorbă reținută se-așterne
literă pe certificatul constatator
al decesului legăturilor afective.

revendicările păstrate pentru sine opresc
orice posibilă reconciliere.
conflictul
erodează tăcut, conștiincios apropierea
dintre elevă și maestre.

oboseala de după plâns adâncește
prăpastia-n care aluneci singură
alege-te, dacă poți.
cine
poate trăi, în locul tău, de două ori?

Enigme uitate

Image

Vise cernute, prăfuite,

S-au născut la ceas de seară

În locul unde cuvintele încep să doară,

Iar decorul se topeşte, ca o lumânare de ceară,

Amintiri ostile, amintiri uitate.

 

Totul e gri, e ostil, nimic nu e bine,

Aştept cuminte să treacă vremea pe lângă mine,

Privesc fereastra, uitând de sine,

O dulce şi latentă visare

Ascunsă în cuferele de cedru şi santal,

Induse în agonia existenţei, de un parfum ireal

 

E un sentiment ciudat şi molcom

În lumea viselor unde ma legăn din zori până adorm,

A cărei răceala mentolată mă duce în zbor

În lumea copilăriei, iubirilor de care mi-e dor,

Dar pentru care-ar trebui să mor,

Pentru că nu au mai rămas decât sipete

strate ca odor.

 

Sunt enigmele unui suflet blazat,

În uitarea cu parfum de sânge uitat,

Aruncate hidos, scufundate într-o lagună

De pumnale otrăvite, cu lame ascuţite

Care te unesc cu abisu-n apus pe nesimţite,

Ca miile de speranţe prăbuşite

Pe un covor incolor de suflete cernite,

Aşternute tacit de fiinţe răvăşite,

Peste pământul reavăn al cuvintelor neşoptite,

O eternitate de enigme uitate, de înţelegeri tacite