pe urmele mele umblă mereu o caravană. senzații, trăiri, adâncimi încă străine de cuvinte s-au înregimentat și mă urmează cuminți pretutindeni.
monștrii celorlalți sunt culorile mele neon, prieteni ce nu mă lasă să mă pierd de mine. legiunea străin-a iluziilor călătoare, ariergarda cu iz de caise a tot ce poate fi expus unei priviri
azi fire narative rupte mă recompun, păpușă din abis, și-aceleași fire mă întorc fără să simt la cea pe care-am cunoscut-o printr-un vis, atâtea forme ce mi se sparg de degete-nainte de-a apuca, măcar în treacăt, să se fi născut.
e-o caravană care-mi umblă la pas interioare greoaie, ample și nicicând pustii, povești visate despre ce-o să fii atunci când ai să ai curaj să scrii despre lumina din umbra spatelui retinei, zi cât o profeție ne-mplinită, regăsirea acelui drum spre-acasă dinăuntru de dincolo de-atingeri, respirație sau cuplu
pe urmele mele umblă mereu o caravană. senzații, trăiri, adâncimi încă străine de cuvinte s-au înregimentat și mă urmează cuminți pretutindeni.
monștrii celorlalți sunt culorile mele neon, prieteni ce nu mă lasă să mă pierd de mine. legiunea străin-a iluziilor călătoare, ariergarda cu iz de caise a tot ce poate fi expus unei priviri
azi fire narative rupte mă recompun, păpușă din abis, și-aceleași fire mă întorc fără să simt la cea pe care-am cunoscut-o printr-un vis, atâtea forme ce mi se sparg de degete-nainte de-a apuca, măcar în treacăt, să se fi născut.
e-o caravană care-mi umblă la pas interioare greoaie, ample și nicicând pustii, povești visate despre ce-o să fii atunci când ai să ai curaj să scrii despre lumina din umbra spatelui retinei, zi cât o profeție ne-mplinită, regăsirea acelui drum spre-acasă dinăuntru de dincolo de-atingeri, respirație sau cuplu
prima iubire, coala de hârtie. albă. dreaptă. curată. goală. fidelă. mă privește fără să mă știe, fără să știe că e duhovnicul perfect. mereu egală și identică cu ea însăși, preotul orb, surd, mut, duhovnicul care-mi primește confesiunea rând cu rând, fără să judece sau să caute să afle ce înseamnă. sensuri. simboluri. îmi absoarbe cuminte fiecare literă, doar ca să plec apoi până la o dată incert-viitoare.
fiecare rând și poem e magie, o incantație ce-mi iese prin buricele degetelor, ca mângâierea. numai că asta e o vrajă a trecutului, în timp ce mângâindu-ți pielea fac de fapt o vrajă ca să suspend prezentul. mereu același dublu sens amintire-plăcere
poemele sunt incantații pe tăcute pentru cei pentru care-am plâns. n-o să uit vreodată cum s-a simțit când am fost sfâșiată. înc-odată, și-nc-odată…
strâng cu mine pietricele. le pun cu grijă-n buzunarele adânci, de hoață de momente. nu-s doar pietre. sunt povești cristalizate unde fiecare pietricică are un miros, un loc al ei de unde vine, și un om. le port cu mine și încă n-am putut să le arunc pe drum pe cele de la tine, să le găsească-ntr-o răscruce altcineva.
apusu-mi pune pe foi muzica unui buzunar de inimă în care adun zi de zi câte ceva la păstrare, cronică roz-portocalie a preaplinului ce-și caută, întâi de toate, loc. coala, casa mea mereu primitoare, fără chei..
când o să mă fac mare vreau să mă transform într-o magnolie. arbore cu rădăcini serioase, cu flori suave, lacome, ce înghit pe nerăsuflate tot soarele și vântul, cu parfum pe care nu-l descoperi decât dacă te-apropii și-adulmeci și stai.
dar până atunci absorb și port cu mine povești și amintiri în locul soarelui și brizei, căci rădăcinile-mi mă duc mereu spre înăuntru, dar viața, viața cea mare e-n afara mea, uite, trece pe lângă mine viața cea mare, și eu nu pot decât să mă joc cu pietrele vrăjite din buzunare, rozariu al penitenței de pe coli căci rădăcinile-mi mă duc și mă scufundă într-un botez fără de voie sau final. doar viața-mi dinăuntru-mi mai rămâne, dar e pândită veșnic de banal.