#caravana

pe urmele mele umblă mereu
o caravană. senzații, trăiri, adâncimi
încă străine de cuvinte s-au
înregimentat și mă urmează cuminți
pretutindeni.

monștrii celorlalți sunt
culorile mele neon, prieteni
ce nu mă lasă să mă pierd de mine.
legiunea străin-a iluziilor călătoare,
ariergarda cu iz de caise a tot
ce poate fi expus unei priviri

azi fire narative rupte
mă recompun, păpușă din abis,
și-aceleași fire mă
întorc fără să simt la cea
pe care-am cunoscut-o printr-un vis,
atâtea forme
ce mi se sparg de degete-nainte
de-a apuca, măcar în treacăt,
să se fi născut.

e-o caravană
care-mi umblă la pas interioare
greoaie, ample și nicicând pustii,
povești visate despre ce-o să fii
atunci când ai să ai curaj să scrii
despre lumina din umbra spatelui retinei,
zi
cât o profeție ne-mplinită, regăsirea
acelui drum spre-acasă dinăuntru
de dincolo de-atingeri, respirație sau cuplu

#caravana

pe urmele mele umblă mereu
o caravană. senzații, trăiri, adâncimi
încă străine de cuvinte s-au
înregimentat și mă urmează cuminți
pretutindeni.

monștrii celorlalți sunt
culorile mele neon, prieteni
ce nu mă lasă să mă pierd de mine.
legiunea străin-a iluziilor călătoare,
ariergarda cu iz de caise a tot
ce poate fi expus unei priviri

azi fire narative rupte
mă recompun, păpușă din abis,
și-aceleași fire mă
întorc fără să simt la cea
pe care-am cunoscut-o printr-un vis,
atâtea forme
ce mi se sparg de degete-nainte
de-a apuca, măcar în treacăt,
să se fi născut.

e-o caravană
care-mi umblă la pas interioare
greoaie, ample și nicicând pustii,
povești visate despre ce-o să fii
atunci când ai să ai curaj să scrii
despre lumina din umbra spatelui retinei,
zi
cât o profeție ne-mplinită, regăsirea
acelui drum spre-acasă dinăuntru
de dincolo de-atingeri, respirație sau cuplu

#absorbție

prima iubire, coala de hârtie.
albă. dreaptă. curată. goală.
fidelă.
mă privește fără să mă știe,
fără să știe că e
duhovnicul perfect. mereu
egală și identică cu ea însăși,
preotul
orb, surd, mut, duhovnicul
care-mi primește confesiunea
rând cu rând, fără să
judece sau să caute
să afle ce înseamnă. sensuri. simboluri.
îmi absoarbe cuminte fiecare literă,
doar ca să plec apoi până la o dată
incert-viitoare.

fiecare rând și poem e magie,
o incantație ce-mi iese prin
buricele degetelor, ca mângâierea.
numai că asta e o vrajă a trecutului,
în timp ce mângâindu-ți pielea fac
de fapt o vrajă ca să suspend
prezentul.
mereu
același dublu sens amintire-plăcere

poemele sunt incantații pe tăcute pentru
cei pentru care-am plâns.
n-o să uit vreodată
cum s-a simțit când am fost
sfâșiată.
înc-odată, și-nc-odată…

strâng cu mine pietricele.
le pun cu grijă-n buzunarele
adânci, de hoață de momente.
nu-s
doar pietre. sunt
povești cristalizate unde
fiecare pietricică are un miros,
un loc al ei de unde vine, și un om.
le port cu mine
și încă n-am putut să le arunc
pe drum pe cele de la tine,
să le găsească-ntr-o răscruce altcineva.

apusu-mi pune pe foi muzica
unui buzunar de inimă în care
adun zi de zi câte ceva la păstrare,
cronică roz-portocalie a preaplinului
ce-și caută, întâi de toate, loc.
coala, casa mea mereu primitoare, fără chei..

când o să mă fac mare
vreau
să mă transform într-o magnolie. arbore
cu rădăcini serioase, cu flori
suave, lacome, ce înghit
pe nerăsuflate tot soarele și vântul,
cu parfum pe care nu-l descoperi decât
dacă te-apropii și-adulmeci și stai.

dar până atunci absorb și port cu mine
povești și amintiri în locul soarelui și brizei,
căci rădăcinile-mi mă duc mereu
spre înăuntru, dar
viața, viața cea mare e-n afara mea,
uite,
trece pe lângă mine viața cea mare,
și eu nu pot decât să mă joc
cu pietrele vrăjite din buzunare,
rozariu al penitenței de pe coli
căci rădăcinile-mi mă duc și mă scufundă
într-un botez fără de voie sau final.
doar viața-mi dinăuntru-mi mai rămâne,
dar e pândită veșnic de banal.