#antagonistă

am nostalgia unui vis barbar,
un vis difuz, un vis amar,
un vis în care
petice, forme, practici convenționale,
haine, prejudecăți, maniere-o să rămână
grămadă amanet lâng-o intrare.

în visul meu, din mâini îmi iese-o lume
ce o împart în grabă tuturor.
o lume de atingeri fizice, reale,
fragmente de limbaj universale.

visez la lumea-n care pot să fiu
la fel de primitivă, de reală
în public pe cât sunt de obicei
cu ușa încuiată, când sunt goală

în lumea-n care nu mă mai ascund,
ce-a fost o normă azi s-a dus la fund
și corpu-mi nu mai e subiect politic.
visam c-am revenit în Neolitic,
la bonne sauvage, nudism sub ochiul critic

mi-e dor de visul ce n-a existat
decât într-o pereche de priviri vecine,
un vis ascuns cum n-am crezut mai bine
în palmele bărbatului de lângă mine

mă doare azi și haina, și pantoful,
și orice material mă îngrădește.
în corpul meu cea mai reală Eu trăiește,
o existență clandestină, incoloră, cenzurată,
un manifest pitit în orice strop de artă

am un corp și sunt unul.
fra mai vie parte din mine, un pian
ce vibrează la atingerea altui corp,
am grijă
să-l păstrez în permanență acordat
un corp, un pian, un scop,
nu un mijloc de utilitate comunitară dovedită

sunt un rezervor infinit de senzații,
unii le zic păcate.
sunt mișcările corpului gol în lumină,
cândva
protagonista strălucitoare
a poveștilor cu fete bune.

s-a derulat timpul, s-a-ntâmplat revoluția,
protagonista a devenit antagonista
stelar-a poveștilor cu fete bune devenite
femei cărora li se-nchină artele,
metamorfoză consensuală, uși închise,
piele pe piele,
acorduri fine, sonore, își pun amprentele
pe noua geografie-a simțurilor,
perpetuu-n mișcare, chiar de stau într-un loc,
corp peste corp, ca într-un joc.

#daddyissues

timpul se dilată invers.
roșu. gri. contact vizual.
decadență stilistică,
ironie ce mușcă, apocrif-mistică,
aroganța provoacă haos senzual

primul contact, cântărire din ton.
voce gravă, privire vie, jocul e on
cine pe cine vânează? afli
de unul singur, înaintea tuturor

atac. provocare. închis. fără remiză.
ușa nu se deschide decât vag,
mă domini și nu știu
cât îmi ia să-ți dau un vis
greu de atins, imposibil de respins

L’Agent Provocateur vrea doar
să se joace.
să cadă-n opulența a tot ce simte,
distanța eu-pradă, ecuație
cu rezultat neprevazut.

texturi. magnetism. amețeală.
vrăjile-i ies din mâini prin învăluială
decadentă, poezie tropicală.
a venit, ai văzut-o, i-ai predat
înainte să știi bătăi de ceas în scrum

sânge fierbinte,
atingeri scurte.
sălbăticiunea se-ntinde cu gesturi mărunte
drept spre partea din tine ascunsă-n cuvinte

anatomia
plăcerii se clădește lent,
cu absență prelungită, cu
fiecare încordare
crește
o tensiune ce-a fost mereu
acolo, în umbră, esența tare,
destul
de tare cât să vă fie teren comun
pod peste ruina vechiului drum

joc de putere. încercare
de forțe. evitare.
să nu cumva să spui
de ce vă feriți amândoi,
nu-ntrebi
cine-i tăticul ei, patru
cuvinte cât o capitulare.
încă nu știi cine pe cine
vânează. te ferești și mai tare
și-ascunzi
dureri vechi dup-o artificială detașare

#ceremonial

vin dimineți în a căror
lumină tandră, melancolică, apunătoare
trebuie s-alegi din doi bărbați
unul.

“Alege-l pe al doilea, că n-ar
fi existat de-l mai iubeai pe primul!”
îmi strigă Corul Bunelor Moravuri.
“Alege-l
pe un al treilea”, îmi
șoptește insinuant rațiunea.
“Până la urmă
amândoi sunt nepotriviți, incompleți
dacă îi vrei pe amândoi.”
“De fapt, îi vreau și o să-i am
pe rând”, râde mândria încurcată în cearșafuri.

până la urmă ce folos
când unul te vede frumoasă,
când vrea
să-nvețe orice despre tine
iar celălalt te privește tăcut
te
dezbracă din ochi, cântărește,
îți cere
să i te-arăți femeie, nu fetiță,
la ce bun
să compari unul cu altul azi?

unul îți bântuie nopțile, vrea
să-ți învețe pe de rost corpul, mirosul,
ca într-un rit de inițiere în care
femeia din tine câștigă, ademenește,
tentează
deschiderea unei alte uși, spre altceva,
spre un alt El, spre-o altă Ea.
altul

îi spune că e frumoasă,
că-n privirea ei
azi vede-o mie de scântei
și că el poate, de-l lăsa
doar fericirea să i-o dea

ca să alegi, întâi compari.
ca să treci râul, întâi sari.
ce nu știu ei e că ea știe:
doar Pasiunea-i mereu vie,
doar între cărnuri e magie,
iar fericirea-o să se dea
mereu puțin, mereu pe datorie.

fetița s-a ascuns după femeia
care-a plecat să ia
tot ce i se cuvine, fără să dea
la schimb mai mult
de câteva clipe de ținut
mai vii în minte ca prezentul, peste ani.

femeia s-a ascuns în casă, unde
s-a adunat, și-a scăzut erorile,
și-a înmulțit vrăjile,
și-a plecat la drum să-și împartă farmecele.

vrăjitoarea a ales bunul creștin
ca o ironie-ntoarsă a unui ceremonial păgân,
și-a luat rujul, parfumul, a plecat la drum
gata să provoace, să-l dezbrace de moravuri,
sunt doar ea, el, razele soarelui
ce-o mângâie când simte textura zidului,
zâmbet ce-ațâță descoperirea eternului
ce-i încape în palme, ștergând urma trecutului

azi, el crede că e doar a lui,
în timp ce ea-și râde-n sine, știind că de-acum
tot ce-are el în gânduri se leagă de ea,
gata să-l facă, cu fiecare atingere,
fiecare zâmbet, substrat,
opera ei, mai mult decât un bărbat
și-a dorit vreodată, a știut, a sperat.