#epilog

cerul scrie într-un alfabet nepământean
scrisori de-o moliciune tactilă
prin retină unei zile
ce tocmai și-a luat adio furiș.
cerul,
ca un balcon plat desfășurat,
o mare mută, albastră, fără briză
sau tactilitate.
biletul de dragoste al unei
povești cât o aripă de fluture.
orbire-n marginea luminii
puf răsfirat pe pleoapele lumii.

dacă aș putea să aleg,
aș alege să fiu o
scriitoare de epiloguri. bijutier
ce însăilează și dă altora
povești în loc de finaluri
de istorii
personale vecine cu nebunia în loc
de final.
oricum neprimit. dorit. căutat.

până atunci împart ca pe o pâine
cu lumea singurul final pe care-l am.
al meu. ăsta.
ăsta-i Finalul. cel de care
mi-am agățat perdele de fum, broderii
de vise, speranțe și argint viu. poate.
poate realitatea o să-mi spună
că a fost doar o păcăleală de 1 aprilie.
că i-a plăcut reacția mea și
a lungit-o.

ăsta
nu-i un final fericit
lumea mea nu-i făcută de Disney.
ăsta e doar un final, sinonim
cu o lungă, grea și-apăsătoare victorie.
ăsta e ultimul poem
mărturie a noastră. act
de deces și ceremonie de-ngropăciune.

chiar dacă noi nu mai există
decât în amintirea unei arhive,
oază de nostalgie, martor
al unui trecut perfect…
privit de la depărtare.
azi

prințul își caută locul sub soare,
împărțind numai accidental același cer
cu cea care-și găsea cândva regat
în distanța dintre brațele lui,
zidind din sclipirile ochilor ce o priveau
cu un amestec de dorință și melancolii
hotare rănilor de mai târziu

e mai,
și azi eu și cu tine
mai împărțim doar o amintire
și, dintr-o întâmplare-același cer.
e mai, și-am obosit
să mai încerc să sper.

Renasterea unei arahnide

Image

 

M-ai omorat intr-o noapte obscura de mai,

Pe cand eram un acarian indragostit de tine

Strivindu-ma sub tocu-ti ascutit.

M-ai parasit ‘nainte de-a incepe

Zicand ca n-ai ce sa-mi dai,

Iar eu in tocul usii m-am pitit

Agonizand, cu ochii doar la tine,

Si-apoi, ei bine..

s-a intamplat…

 

Apoi mi-am facut cavou intr-o fasie grea

de chihlimbar,

Dar n-am facut multi purici nici acolo,

Caci zei m-au inviat, dandu-ti in dar

Tocmai umilul meu cavou, sa-l tii la gat

Iar tu zambeai, gatita in tricou-ti alb de polo

 

In suta de milenii ce-a trecut

De cand, pe jumatate mort, m-ai aruncat,

In tot acel rastimp m-am metamorfozat

In creatura cu picioare mici, firave,

Cu panza din matase sclipitoare,

Pe care-o vezi pazindu-ti credincioasa

Capul patului, fie de esti sau nu.

 

Si poate suta-mi de milenii

La tine n-a tinut mai mult

De-o ora, un sarut, sau o-adiere

de dulce, aspru vant;

Iar de mi-ai cere

Sa mor din nou pe-altarul fericirii

Gatit cu perle si bijuterii maiastre

M-as arunca din nou de la fereastra

Ce da spre marea ap-a nemuririi

 

Bolnav de molima iubirii,

Mereu am sa ajung la tine

Chiar de m-oi radia pe mine,

Etern nebun firav, blocat in Sine,

un capcaun ce-alearga beat pe sine

Jelindu-se c-ar fi uitat mireasma urii

 

 

 

Dar eu parfumul nu pot sa ti-l uit

De-as sti ca ma mai torturezi de mii de ori

Cu nepasare-ti veninoasa ce o ai in pori,

            In noptile de iarna cu cer plumbuit,

Doamn-a magiei si-a torturii!

 

Ma subjugi, m-aprinzi,

Ca dupa sa ma lasi, sleit de neputinta

Sa bajbai prin vami, turbat de dorinta,

Sa vreau sa te mai am, sau sa te prind

De fiecare data cand tu cazi

 

Stiu, sunt nebun, nici nu ma vad prea bine,

Dar nu pot pur si simplu sa uit

Zgomotul pasilor tai adus de vant,

Privirea-ti absenta spre mine

Atunci cand tragi, singura si trista din tigara,

Dar pot in schimb promite ca incerc

Sa fug, sa uit, sa plec, sau..sa te iert.

 

Dar asta, draga mea naluca,

Atarna doar de vorba ta.

De-i nu, eu plec indata,

Iar de-i da…

O vesnicie langa tine voi mai sta!