descleștează-ți maxilarul, fruntea, gâtul,
lasă
tensiunea din brațe, degete, picioare
să o ia spre alte zări,
respiră
aerul noilor începuturi
lasă-ți fricile să iasă la joacă,
să zboare de la tine în patru
mări și patru zări, până la cei
ce le-au sădit în tine.
uită-te în spate, sigur
e vreo fotografie pe undeva
la care te gândești prima oară
atunci când auzi vorbindu-se
despre copilărie și zâmbet
deschide ușa spre înăuntru,
privește-te în ochi, amintește-ți
că bucuriile n-au dată
de expirare, și nici
praf pe el nu se poate pune
respiră adânc, ascultă liniștea,
privește
în jur prin camera albă, înaltă,
unde ești doar tu, neinvadată
de nehotărârea socială
ai evadat
pe ușa din dos către o întindere colorată
pe care-o știi pe de rost, cât e de lungă, de lată,
casa de care te pierdusei, acasă fără hartă
