#fuga

descleștează-ți maxilarul, fruntea, gâtul,
lasă
tensiunea din brațe, degete, picioare
să o ia spre alte zări,
respiră
aerul noilor începuturi

lasă-ți fricile să iasă la joacă,
să zboare de la tine în patru
mări și patru zări, până la cei
ce le-au sădit în tine.

uită-te în spate, sigur
e vreo fotografie pe undeva
la care te gândești prima oară
atunci când auzi vorbindu-se
despre copilărie și zâmbet

deschide ușa spre înăuntru,
privește-te în ochi, amintește-ți
că bucuriile n-au dată
de expirare, și nici
praf pe el nu se poate pune

respiră adânc, ascultă liniștea,
privește
în jur prin camera albă, înaltă,
unde ești doar tu, neinvadată
de nehotărârea socială
ai evadat
pe ușa din dos către o întindere colorată
pe care-o știi pe de rost, cât e de lungă, de lată,
casa de care te pierdusei, acasă fără hartă

#fuga

descleștează-ți maxilarul, fruntea, gâtul,
lasă
tensiunea din brațe, degete, picioare
să o ia spre alte zări,
respiră
aerul noilor începuturi

lasă-ți fricile să iasă la joacă,
să zboare de la tine în patru
mări și patru zări, până la cei
ce le-au sădit în tine.

uită-te în spate, sigur
e vreo fotografie pe undeva
la care te gândești prima oară
atunci când auzi vorbindu-se
despre copilărie și zâmbet

deschide ușa spre înăuntru,
privește-te în ochi, amintește-ți
că bucuriile n-au dată
de expirare, și nici
praf pe el nu se poate pune

respiră adânc, ascultă liniștea,
privește
în jur prin camera albă, înaltă,
unde ești doar tu, neinvadată
de nehotărârea socială
ai evadat
pe ușa din dos către o întindere colorată
pe care-o știi pe de rost, cât e de lungă, de lată,
casa de care te pierdusei, acasă fără hartă

#măsurători

distanța dintre eu și ex-eu,
16 ani și 3 regrete angoasante,
bilanțul
nopților înălbite de dureri mut-inutile,
mausoleu cinic, de nemăsurat.

orice exces suplinește o lipsă
cum știe mai bine. așa
mă pierd de mine periodic
spre a mă regăsi în forme noi,
puse la păstrare sub preșul colorat,
exercițiu clandestin de reorganizare în cap.

distanța dintre mine și tine,
dintre acum și atunci,
dintre ce putea să fie și ce-a fost
e o distanță cât o ființă distinctă,
nu-i
avion s-o traverseze,
yacht s-o comprime
sau tren s-o aline.

ea
și doar ea există, strecurată timid
în nopțile reci,
în apatia zilelor înnorate,
în primii stropi de ploaie,
în atingerea fulgilor de zăpadă,
ea și doar ea măsurând
viața într-un anti-timp paralel
cu timpul interiorului cald,
perpendicular, mereu perpendicular
pe voința de-a face lucrurile cumva,
îndoind și trimițând în penumbră tabloul
moale și vag al lui Ce-ar fi fost dacă