Pudra de stele

Image

 

Stii, ai aparut

Din strafundul unei lumi rancede

Ca un fior de fericire nefasta,

Surasul unui om care-ar ucide

Doar pentr-un pumn de putregai,

De patimi inselate, dor statut

                                                                                

Ai venit sa ma smulgi

Din dulce-amaruia monotonie a lui “mereu”

Cum ia Septembrie frunzele din pomi,

Cu vant apasator si rece, bici de iad.

 

Si…m-ai smuls,

M-ai luat cu tine

Pe aripi ascutite de otel cristalin,

Ducandu-ma in neant, far’ sa

Te uiti macar de curios ‘napoi

 

Am mers in urma ta,

Orbita oarecum de stele

Ce se perindau alene

Prin fata noastra, ca un vis,

Lasand in urma praf si fum si stralucire.

 

N-am sa regret niciodata

Ziua-n care am dat peste tine,

O ciocnire fioroasa, brutala,

Ce purta-n sine lupta

Final-a ultimei sclipiri de bine.

 

Si totusi, inca-mi pare-un vis,

Felu-n care ma duceai de mana

Prin bazarul cu sentimente prafuite,

 

Vechi si anoste, imbibate

Din belsug cu-miasme funeste,

Iesite azi la suprafata

Din iadul amintirilor ivite.

 

 

 

 

 

 

Si-mi amintesc parc-a fost ieri

Cum umblam prin bazarul cat o tara

Tinandu-ne de mana si lasand

In spate urme mici de praf de stele,

Ca doi copii in al toamnei Versailles,

Bantuind cam intr-o doara

In cautarea oglinzilor

 

 Dar, oricat mi-am dorit sa nu,

Povestea pasilor pudrati de stele

S-a terminat, pierzandu-se in cele

Care, zice-se, n-au moarte,

Insa doar amintirea le cara mai departe,

Prin straturi de monotonie, zi si noapte

 

Si de-aici..pe mai departe,

Tot cu tine, tot in soapte

De pian si lacrimi scurse

Pe obraji in miez de noapte,

Fiindca acum sunt moarte toate−

 

Amintirile, visele, pasii si tacerile

Azi s-au scurs usor la vale,

De n-a mai ramas nici macar

Urma mangaierii tale.

Si-mi era atat de draga..

Basm contemporan

Image

 

Intr-o dimineata clasica de Cuptor cu parfum de iasomie, marele oras incepea sa se trezeasca la viata. Era asemeni unui urias somnoros, molesit de bataia soarelui ce

se-ncapatana sa arda-atunci mai tare ca oricand, dand peste cap ordinea fireasca a lucrurilor.

 Putea fi orice, mai putin o zi obisnuita, in care plictiseala si rutina ce-i confereau furnicarului imens de oameni in continua miscare o aura de implacabila fatalitate, un aer mohorat. Sau, in orice caz, ea n-avea sa i se lase prada. Cel putin..nu azi, asa ca-si lua pensulele, vopseaua si caietul, si pleca, lasand in urma ei sunet de tocuri si parfum de lamai.

 O chema Sonia, si-i placea sa-si fumeze tigara de foi din fiecare dimineata devreme, pe balcon, inainte ca toti ceilalti  sa se trezeasca. Era..nu stia nici ea prea bine cum. Iubita? Poate. Adica, se-avea bine cu toti copiii din bloc, niste pici haiosi care veneau mereu “la Soni” ca sa-si etaleze picturile si sa-i picteze pe fata. Daca te gandeai la ei, da, era iubita. Admirata? Ehh, aici nu-i asa de simplu. Daca te gandesti la toti cei care-o petrec cu privirea pe strada parca mangaind-o pana dispare din raza lor vizuala, desigur, puteai spune ca era chiar adorata! Sau poate.. invidiata, urata? Doar de femei, sau, mai

bine-spus, de cele foarte nesigure pe identitatea lor, care-o urau pentru nonsalanta cu care-si etala parul lung si ondulat, vopsit de una singura intr-o nuanta turbata de rosu, rochiile inflorate cu decolteu ametitor si zambetul larg, nonsalant, diafan. Nu stia prea bine cum o vedeau ceilalti, dar nici nu putea spune ca a avut prea multe framantari existentialiste pe tema asta. Stia c-are un quelque-chose al ei, un magnetism specific care atrage si seduce iremediabil.

Cumva, se simtea mandra de asta, pentru ca fusese mereu altfel fata de colegele de internat din liceu− cand ele invatau sa placa si sa se machieze cat mai elaborat, ea se descoperea ca pictorita si-i zambea larg intregii lumi. Acum, pleca sa picteze.

“Voi face ceva ce nimeni nu si-a mai imaginat pana acum si ma voi topi in povestea de pe panza” , isi spunea mergand entuziasta spre parcul in care isi gasea adesea inspiratia. Se aseza pe malul lacului, cum ii era obiceiul, si-si incepu opera pe care-o visase atata timp. Ajunsese la jumatate, ghidata parca de-un Altcineva, un Cineva molcom si rece. Era ca intr-o transa indusa de-un hipnoterapeut priceput− fuma, picta parca rupta de tot ce-ar fi putut fi in juru-i,  in ritmul unei muzici doar de ea auzite si zambind vizibil diferit ca-n alte dati, Si-ar mai fi durat o vesnicie poate, daca nu ar fi fost trezita.

-Hmm, interesant. N-ai un foc?

Il privi cu ochi mari, vizibil uimita.

-Crezi? Ba cum sa nu!

-Da, cred. Sunt sigur de fapt. De cand te privesc..nu m-ai bagat de seama, nu?

-Ufff..nu, sa fii convins. Si nu intentionat. Stii, cand pictez vad doar sevaletul. E lumea mea; se scuza ea cu-n glas molcom si-un zambet larg.

-Am observat, tocmai de-asta am si indraznit sa te intreb. Stiam ca altfel n-o sa ma vezi. Ala-i un Phoenix?

-Cu siguranta da! Cum ai ghicit?

– Destul de simplu. Stii, pari genul ce stie mai mult decat arata. De ce tocmai un Phoenix?

-Serios? chicoti ea asa cum facea cand se simtea flatata, in timp ce-l privea cum trage din tigara, vizibil ravasit. Imi aduce aminte de multe. Uite, avem pana si aceeasi culoare la penaj,  rase ea amuzata de absurdul situatiei.

Si, intr-adevar, era absurd. Inocentul necunoscut (care, in treacat fiind spus, ii parea Soniei mai putin inocent decat un lup pus paznic la oi) ii captase atentia de cand o oprise din pictat, ca apoi sa continuie  nestingherita, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, dar luandu-i totusi seama.

  Adevarul era ca, la drept vorbind, avea si la ce sa fie atenta− tanarul cu trup zvelt, mladios, fara a fi efeminat sau fragil, ochii migdalati, de-o culoare mieroasa, calda, arab pesemne, avea o voce blanda, calda, ce subjuga aproape orice femeie intalnita. Aproape. Pentru ca Sonia, un suflet cald de altfel, putea avea raceala unei ierni siberiene, numai

de-ar fi vrut.

-Nu esti de-aici, nu?

-Nu..am venit pentru prima oara.

-Stiam.

-Cum asa?zise el uimit.

-Simplu. Aici ma cunosc toti. De la teatre, festivale, vernisaje…Unde-i arta, sunt si eu.

Parea ca rolurile s-au schimbat, intr-atat era de subjugat de farmecele ei. Stia, de-aia plusa, continuand pe-un ton enigmatic :

-Nu te-ntreb cum te cheama. Te voi vedea maine aici? La 5.

-Da, sigur. De ce nu?

-Pentru ca esti nou. Am fost si eu noua. Vrei prieteni, stabilitate si pe cineva sa

te-ndrume. Nu-mi trebuie numele tau pentru asta.

 Ii spusese asta pe un ton soptit, in timp ce-si plimba degetele-i de portelan pe gatu-i masliniu. Terminase tabloul si trebuia sa plece, caci ziua era abia la jumatate. Ii zambi lung, lasandu-l in urma fericit, chiar daca stia foarte bine ca nu-l va mai vedea curand.

“Eh, asta e”, isi zise in vreme ce-i scria un ravas ticluit, la lumina chioara a unei veioze.

“Ii voi spune ca eu sunt Sonia, si pe unde umblu; ii va fi de-ajuns sa ma gaseasca…daca asta vrea.” medita la miez de noapte, in timp ce-si bea calma cafeaua.

     Avusese dreptate, cea care tocmai se incheiase fusese orice, mai putin o zi obisnuita, asa ca adormi indata, in miros de cafea dreasa cu whiskey, cu perdele trase, scaldata-n lumina selenara, nerabdatoare sa traiasca scenariul ce i-l pregatise marele oras pentru cea de-a doua zi, cu-n zambet larg si sincer pe fata, cu pielea arzanda. Fusese bine, si-asa avea sa fie mereu.

Existenta

Image

 

Te-ai creat intr-o noapte de vara

Sublima ca insusi Nesfarsitul.

Un cer albastru si-o margareta

Ti-au fost umbrele purtatoare

De magic si angoasa

 

Eu am venit mult mai tarziu,

Din subsolul ros de indoieli

Fiindca asteptam sa ma chemi,

Sa-ti amintesti de glasul

Anxios ce bantuia, ca un talhar,

Zenitul gandurilor tale

 

Ma pitesc in tocul usii,

Intre perdeaua usoara si

Fereastra rece,

Ca s-ascult timpul cum trece,

 

In coltul de sus al tavanului

Pe care-l privesti religios mereu,

Dar fara sa ma vezi

macar odata..

Iar eu traiesc doar sa te vad

cum dormi

 

M-agat de panza de vise,

De firul ideilor mici, subtiri,

Ca matasea paianjenului

Ce se agatase de tivul blugilor ;

Sa nu-l strivesti.

 

Esti vantul ce-mi biciuie ochii

Si ma face sa plang cand

Umblu agale noaptea prin ploaie,

Ce ma-nfioara atunci cand fulgii

Albi de nea mi se astern sub talpi,

Crai si calau, rob si judecator.

pe cand eu..

 

 

 

 

 

 

Sunt entuziasmul cu care-o astepti

Pe ea in gangul cel obscur,

Fumul tras in piept din Kentul

Furat azi-noapte din pachetul mamei

Cu tigari numarate,

Parfumul dulce ce-adia

Toamna trecuta-n parc, sub plute

 

Si sunt tot ce n-ai sa cunosti,

Tot ce vei cauta vreodata far’ a

Izbuti sa ai macar pentru un ceas,

Ce cauti tu am eu de dat la schimb,

Cum schimb’ arabii aur pe femei in port.

 

La schimb,  tu esti tentatia

Prezenta-n fiecare zi in preajma

Aidoma unei imitatii nereusite

De stafie muta, de baroc,

 

Mirosul persistent de iasomie

Ce vine-ntotdeauna de la bloc,

De la blocul vazut ieri,

Zugravit cu cuvinte de la un cap

la altul,

Parca pentru noi.