#interzis

Art by Serj Zărnescu

repetitiv. vis-musafir,
același de ani
finalul
niciodată aflat

rigid. omul care
s-a legănat în obsesie până
și-a luat o bardă și-un șmirghel
și-a plecat să cutreiere lumea,
căutător
de contrarii pe care să le transforme
în oglinzi

linear. trecutul
pe care-l știu pe de rost,
troițele
sub ale căror acoperișuri putrezite îmi caut
loc de tras sufletul când viața
nu mai ține cu mine

pasiune. pusă pe pauză,
contactul
fizic necenzurat cu un alt om e luxul
separator între extaz
și nebunie

natural. tot ce am luat vreodată
de-a gata. umbra copacilor,
privilegiu
moștenit de azi pe mâine
de dinainte să cunoască timpul

interzis. tot ce-am avut odată
în podul palmei,
amalgam
de stări concret-cubice, niciodată perplexe
femeia care obișnuiam să fiu râde
de pe marginea lunii
“mă voi întoarce”, îmi șoptește
liniștitor înainte să se crape
iarăși pânzele cerului de ziuă

#însemnată

sticla filtrează lumina fluidă
alb, alb, alb, rece, impersonală
doar ea, graniță
între un înăuntru și-un afară,
separatism dogmatic între-un acum și-odinioară

alb, alb, alb. gri. roșu. puls.
în interior urlă amintirile-a ce nu s-a spus
sub diluarea-n ritm de respirație
a liniei dintre jos și sus,
demarcație, contopire, navetism spre pol opus

tactil. sacadat. improbabil. scindat.
viitoru-i amanetat într-un trecut îndepărtat
orele cad transversal peste neoane,
în ochi îți lucesc sclipiri de milioane

cerul nu e limită, mi-e pat
cu baldachin sub care te-am sedus și abandonat
înainte să vrei să opui rezistență.
eu vin și invadez, te am și-apoi plec
obsesivă-n esență, incandescentă-n demență

alunec spre Sudul ființei mele imaginare,
un infinit neterminat, tămâios,
pași mici, încăpățânați, mă joc dureros
în timp ce mă ard atingeri nealterate. uitare.

explorez
constant noi forme, atingeri, mirosuri,
mă caut
în lucirea unei singure priviri,
nemărginit transmițător de viitoare amintiri..

pasiunea schimbă, transformă
feminitatea-n ispravă opțională și râde
în fața sexului bun-comun, aroganța
celei care știe că-i vorba de contrast
ca-ntre polii aceleiași ființe
mai mult sau mai puțin vii,
mai mult sau mai puțin abstractizate.
alb, alb, alb. gri. roșu. puls.
totul alb în afară,
totul radioactiv de la păcate neterminate
ce se dau cap în cap pe dinăuntru

vin. te am. plec. nu mă uiți. stihie.
în Sud lumina curge,
se prelinge prin vene,
păcatul
e ce lucește-n bezna privirii,
nu te teme
contactu-i încă viu, necenzurat
e prea târziu
să ne mai fim unul altuia prea devreme.

#re

I have everything and I will lose everything,
It happened once and it will happen again,
Says the thought that unravels like smoke
With every deep breath taken, every
Moment of pain that I count as disappearing.
Poof.

I have everything and I will lose everything.
Every single thing that I have upon myself
As dear, beautiful, meaningful, it will,
One day, be gone. A memory
Haunting the nights without the light
And asking me again: What if…?

I have everything and I will lose everything.
This is the curse written deep inside,
On the roots of the soul, where the sun goes to die,
In the cells of my muscles, where life
Throws daily parties, without having a Why?.

I have lost everything after getting to have
Everything.
And I have been rebuilding myself ever since
Don’t promise me everything, or anything at all
If you know, if you do know that
You’re gonna take away from me your gift,
Leave me cold hearted, empty,
I have no heart to rebuild anymore…

I have everything and I will lose everything
This is an obsession dressed as a mantra,
The history of the losses cutting deep into
My skin, my soul and my ambition,
Stealing the start of the story in the sunny day
When I have lost myself for the first time..
Since then,
Everything and anyone else I’m losing
Is just a pale reflection of that breaking point.
Another wound in the cemetery of the unfinished stories
For when the personal history’s just too Heavy to be carried on.

I’ve lost everything and all I have
Are the memories that haunt my mind,
Minute after minute, until the point
Of making my head become a dead place,
Undressed of dreams and colors,
An empty field where nothing ever grows
Anymore. Spinning
Day after day around the same
Three or four sequences that left
Fire traces on the soul
And opened the door to emotions I can’t control

I have everything and I will lose everything,
That’s the only life cycle that I know
And the faithful shadow following everywhere I go.
I am the one who counts losses
Instead of sheep when I try to sleep,
While imagining and recalling all
The ways and the times that I was forced to rebuild,
Just me and that handful of emotions,
Everything left that could be called a life,
Still keeping an eye on the horizon
While remembering now stranger hands
Touching my body and even stranger eyes
Leaving scars on my soul.

Yes, I have everything, but what if
Everything that made life feel alive
Was left in a past where I can not go back anymore?
Does this still count as death, or is it
How everyone else says, just a passenger phase?
How do you know what living from leftovers
Could feel like, when all you have is now?

Yes, I’ve lost everything again,
Trapped in the spiral of the three re:
Remember, relive, relapse
But above all the losses that I count
The ones keeping me up at night
Are just my mind and way to feel
I miss the way they made life real
And hate you for taking away
The little good of every day.