Confessions of a cat mom

I’ve been a cat lover for as long as I can remember, and I’ve discovered how amazing life with (at least) one cat could be since I was a child. I am and I will always be fascinated by the way they walk, their tiny paws, their ears, and their expressivity.

But living with cats has also taught me a lot of things, some of them pretty unexpected, and their companionship proved itself to be making a difference countless times already. So here it is, the list of the most important things I’ve learned from my cats so far.

  • You’re an individual.

The first thing I’ve ever learned about cats was that they’re not something, they are someone. Someone with clear preferences when it comes to sleep, food, play, and affection. Someone with affinities (or lack of) when it comes to other people or pets. Each cat I’ve ever met had her own individuality and did its best to show you that it won’t allow you to treat her inappropriately.

  • There’s no shame in having boundaries.

Every cat I know has limits, and some very clearly marked ones. She won’t accept your attention anytime you want to, just because you want to cuddle at that very moment. A cat needs her private space and time, and won’t let you cross those limits. This is how I’ve learned to stay aware of other’s limitations while trying my best to accept mine.

  • Stay honest.

Yes, a cat has a strong personality, enjoys a good life, and loves to be respected. But it does all these things naturally, without pretending. A cat won’t pretend to be anything that it’s not. They are only being themselves, regardless of our wishes or opinions.

  • Relaxation must be part of the daily routine.

As I was saying, a cat loves having a good life. And a good life means, from the feline point of view, a routine mixing playtime, sunbathing, walkarounds, and some good naps. Cats will live slowly, with grace and no hurry, finding something worth exploring even in the most ordinary places, and this is by far one of the most important things I have learned from them: that, no matter what, there has to be a little time for relaxing. That time goes by regardless if you’re worrying or choosing to take your mind off that thing that nags you and relax for a while.

  • Empathy is a shortcut that never gets old.

You can do a lot of things to a cat, but hiding your real feelings from it isn’t one of them. Cats simply know when something is going on with their human companion, even if you feel sick, have pains or you’re just having a bad day. They know and they act like it. A cat will come to you on your bad days and will just jump into your lap, stare at you until you cuddle them. And then, they purr, and things happen. It was in my darkest times when my feline friends have given me the most efficient help: they just stood with me until the pain faded away. Patiently, they have been there day after day, months in a row.

Because cats are, more than any other animals, capable of empathy. They understand the value of privacy, but they also understand that bad days are not meant to be transited by oneself. And only in times of mental struggle we, their humans, understand the value of the unconditional love that we’re constantly receiving from them.

I have long ago lost count of the moments when I’ve looked at my cats sitting peacefully by my side and asked myself What if I just take everything easier? before getting the courage needed to try again one more time.

These are some of the most important things my gracious friends taught me, and some of the things I will be the most grateful for. But for the rest of the little things that fill up the days and make them prettier, I will remain a cat mom, knowing that love can be unconditional, but never the trust.

#absorbție

prima iubire, coala de hârtie.
albă. dreaptă. curată. goală.
fidelă.
mă privește fără să mă știe,
fără să știe că e
duhovnicul perfect. mereu
egală și identică cu ea însăși,
preotul
orb, surd, mut, duhovnicul
care-mi primește confesiunea
rând cu rând, fără să
judece sau să caute
să afle ce înseamnă. sensuri. simboluri.
îmi absoarbe cuminte fiecare literă,
doar ca să plec apoi până la o dată
incert-viitoare.

fiecare rând și poem e magie,
o incantație ce-mi iese prin
buricele degetelor, ca mângâierea.
numai că asta e o vrajă a trecutului,
în timp ce mângâindu-ți pielea fac
de fapt o vrajă ca să suspend
prezentul.
mereu
același dublu sens amintire-plăcere

poemele sunt incantații pe tăcute pentru
cei pentru care-am plâns.
n-o să uit vreodată
cum s-a simțit când am fost
sfâșiată.
înc-odată, și-nc-odată…

strâng cu mine pietricele.
le pun cu grijă-n buzunarele
adânci, de hoață de momente.
nu-s
doar pietre. sunt
povești cristalizate unde
fiecare pietricică are un miros,
un loc al ei de unde vine, și un om.
le port cu mine
și încă n-am putut să le arunc
pe drum pe cele de la tine,
să le găsească-ntr-o răscruce altcineva.

apusu-mi pune pe foi muzica
unui buzunar de inimă în care
adun zi de zi câte ceva la păstrare,
cronică roz-portocalie a preaplinului
ce-și caută, întâi de toate, loc.
coala, casa mea mereu primitoare, fără chei..

când o să mă fac mare
vreau
să mă transform într-o magnolie. arbore
cu rădăcini serioase, cu flori
suave, lacome, ce înghit
pe nerăsuflate tot soarele și vântul,
cu parfum pe care nu-l descoperi decât
dacă te-apropii și-adulmeci și stai.

dar până atunci absorb și port cu mine
povești și amintiri în locul soarelui și brizei,
căci rădăcinile-mi mă duc mereu
spre înăuntru, dar
viața, viața cea mare e-n afara mea,
uite,
trece pe lângă mine viața cea mare,
și eu nu pot decât să mă joc
cu pietrele vrăjite din buzunare,
rozariu al penitenței de pe coli
căci rădăcinile-mi mă duc și mă scufundă
într-un botez fără de voie sau final.
doar viața-mi dinăuntru-mi mai rămâne,
dar e pândită veșnic de banal.

Teoretic

De-as opri timpul in loc, l-as opri in dupa amiaza unei duminici de primavara timpurie. Mereu am iubit duminicile lenese, in care soarele e cald fara sa arda, si tot ce e viu se odihneste pe unde-i place si cum stie. De fapt, daca n-ar adia vantul, nici n-ai baga de seama ca ce-i in preajma e cu adevarat viu. Animale care dorm, oameni care-si trag sufletele obosite si ei, plante care traiesc ca-ntotdeauna, fara sa para ca fac vreodata ceva.

Poate si de asta se aduna familiile in dupa amiezile duminicilor, si nu ale altor zile din saptamana, ca moliciunea ii face sa zambeasca mai deschis si sa se bucure unii de altii mai plin. Si oamenii care rad impreuna, stau impreuna, zice-se.

Dar nici singuratatea nu mai are iz de izolare intr-o zi ca asta. Nu mai e ca si cum ruperea de lume e un blestem, pentru ca tot ce-i in lume e si pe langa tine. Sau macar o parte, cat sa-ti ajunga, cat sa nu simti viata ca pe o povara.

Vad un fluture mare, cu aripile verzui-deschise, pudrate. Nu reusesc sa-l prind, dar ma bucur nespus. Ma bucur ca e aici, ca-l vad. Ma bucur si simt. Simt soarele pe piele, vantul in par, iarba care incolteste la fiecare pas sub incaltarile de plastic, si mi-e destul. Ascult muzica si ma uit la cer. E perfect senin, de un albastru deschis, tare. E liniste in tot amestecul asta de o lene perfecta, indiferent de ce zice muzica. Pana si ea e o bucatica de liniste.

Daca as fi o zi din saptamana, as fi fix duminica asta. O duminica in care, paradoxal, parca m-am trezit dintr-o lunga si apasatoare hibernare. In care mi-am amintit, ca prin minune, cum e sa fii bine. Si pe care as pastra-o intr-un insectar de zile: duminica in care nu s-a intamplat nimic.

Candva, pana si asta o sa fie o sarbatoare. Pana atunci, e doar o bucurie cum sper sa mai fie atatea. Pana atunci, las soarele de un auriu mieros sa ma gadile pe tot corpul si ma-ntind toata in lumina apusului, de umbra mea aduce cu o pisica uriasa, incredibil de lenesa.

S-a mai dus o zi, si mi-e, inca bine. Nu stiu ce vreau, nici ce-mi lipseste, dar stiu sigur ca am tot ce-mi trebuia si n-avusesem, asa ca ma intorc la fel de lent la ale mele. Oricare ar fi ele. Lent, cu siguranta ca nu imi trebuie sa am harta drumului, nici macar sa stiu teoretic incotro ma duc, ca sa stiu ca merg bine. Pentru ca, uneori, teoriile ni se intampla cand ne gandim mai putin.

Uite, textul asta. Textul asta a fost atata vreme teoretic, pana cand s-a intamplat, pur si simplu, intr-o duminica. S-a intamplat intr-o duminica, a continuat lunea si o sa tina…ei bine, o sa tina cat o sa tina. Iar cand n-o mai fi, macar o sa stiu doua lucruri mari si late: ca s-a intamplat candva si ca, la fel ca mai toate in viata asta, o sa se intample, intr-o zi, cand i-o veni timpul, din nou. Pentru ca doar ce n-ai avut niciodata e pierdut din capul locului, irevocabil, pentru totdeauna. Cand o sa ma fac mare, o sa ma fac duminica de primavara, dar pana atunci…pana atunci mai e de trait.