Netrimise (1)

Dragul meu,

Vreau să știi că de la o vreme încoace îmi e dor. Tot mai dor. Mi-e dor de tine, de felurile în care mă făceai să mă simt, de noi.
Mi-e dor de ciocolata cu marțipan, și de zâmbetul tău un pic viclean, un pic fâstâcit. De felul în care mă simțeam când dansam cu tine pe Unchain my heart în lumina albă a dimineții, cu ramurile de pin pe post de perdea. De cum te lăudai că faci cea mai bună cafea. De momentele cu tine dimineața devreme și în plină amiază.
De felul în care se simțea tensiunea dintre noi în public. De felul tău boem de-a fi, de-a vedea lucrurile, lumea. De cât de ușor părea totul.
De tot ce a fost.
Și uneori, când îmi aduc aminte de asta, zâmbesc. Pentru că îmi dau seama că, într-un fel, n-ai plecat niciodată. Ai mers cu mine prin toate relațiile mele ulterioare, invizibil oricui altcuiva. Dar eu știu.
Știu, fiindcă n-am cum să uit, că tu m-ai învățat tot. Cum să mă abandonez momentului. Cum să-mi las pasiunea la joacă. Cum să nu-mi mai fie rușine. Cum să devin femeia care știam încă de-atunci că sunt.
N-a fost perfect, doar omenesc. Nu mi-a plăcut cum s-a terminat totul, și nici ce-a venit după. Dar a trecut, comparativ, e mult mai puțin decât ce-a fost bun.
Și, dacă te-aș regăsi, la un moment dat, nu ți-aș spune lucrurile astea, nici măcar de m-ai trage de limbă, așa cum ți-e obiceiul. Pentru că n-ar avea rost, și pentru că știu că, oricum, n-ai uitat. A trecut timpul, probabil te-a schimbat și pe tine, așa cum nici eu nu mai sunt cea de-atunci.
Aș lua-o însă de la zero, și ți-aș oferi o poveste nouă, cu alte amintiri. Dacă.
Până atunci, rămânem așa. Un pic boemi, un pic senzuali, și poate, uneori, un pic nostalgici.
Cândva a ta,
L.

#comunicare

dacă îți cer o țigară întreabă-mă
ce se întâmplă cu mine,
autodistrugerea
carapace comodă în care mă retrag
când nu mai văd decât norii
deasupra propriului apus

dacă îți spun că am încredere
în tine cât să fiu eu însămi
întreabă-mă sub câte straturi,
câte versiuni contextual acceptabile
m-am ascuns. întreabă-te
ce din tine mă atrage, mă cheamă
către sinceritate

dacă îți spun că mă doare înțelege
că durerea e mult mai veche, eu doar
am adunat în răstimp curajul
rostirii,
vorbele plutesc, parte din atmosferă
înainte să se dezintegreze

și când nu o să-ți mai spun nimic să știi
că asta e pentru că nu pot
să-ți spun tot ce aș vrea să știi.
ruptura începe mereu
cu niște cuvinte.
tăcerea
doare cel mai tare dimineața devreme

#antagonistă

am nostalgia unui vis barbar,
un vis difuz, un vis amar,
un vis în care
petice, forme, practici convenționale,
haine, prejudecăți, maniere-o să rămână
grămadă amanet lâng-o intrare.

în visul meu, din mâini îmi iese-o lume
ce o împart în grabă tuturor.
o lume de atingeri fizice, reale,
fragmente de limbaj universale.

visez la lumea-n care pot să fiu
la fel de primitivă, de reală
în public pe cât sunt de obicei
cu ușa încuiată, când sunt goală

în lumea-n care nu mă mai ascund,
ce-a fost o normă azi s-a dus la fund
și corpu-mi nu mai e subiect politic.
visam c-am revenit în Neolitic,
la bonne sauvage, nudism sub ochiul critic

mi-e dor de visul ce n-a existat
decât într-o pereche de priviri vecine,
un vis ascuns cum n-am crezut mai bine
în palmele bărbatului de lângă mine

mă doare azi și haina, și pantoful,
și orice material mă îngrădește.
în corpul meu cea mai reală Eu trăiește,
o existență clandestină, incoloră, cenzurată,
un manifest pitit în orice strop de artă

am un corp și sunt unul.
fra mai vie parte din mine, un pian
ce vibrează la atingerea altui corp,
am grijă
să-l păstrez în permanență acordat
un corp, un pian, un scop,
nu un mijloc de utilitate comunitară dovedită

sunt un rezervor infinit de senzații,
unii le zic păcate.
sunt mișcările corpului gol în lumină,
cândva
protagonista strălucitoare
a poveștilor cu fete bune.

s-a derulat timpul, s-a-ntâmplat revoluția,
protagonista a devenit antagonista
stelar-a poveștilor cu fete bune devenite
femei cărora li se-nchină artele,
metamorfoză consensuală, uși închise,
piele pe piele,
acorduri fine, sonore, își pun amprentele
pe noua geografie-a simțurilor,
perpetuu-n mișcare, chiar de stau într-un loc,
corp peste corp, ca într-un joc.