#pașii

ochii mei merg din reflex
spre masa noastră.
singuratică, pustie, înconjurată
de bandă marcatoare de interdicție.
flash-uri vin într-o clipire spre mine.
‘au venit fantomele-n vizită’, îmi zic
fără s-audă nimeni. ‘Mulțumesc’
e ce spun cu voce tare, cu zâmbet
unei casierițe nedumerite. oare
mi se vede zâmbetul pe sub mască,
sau contrastul cu ochii e nuanță trecătoare
cu vederea?

pașii lenți mă duc
spre o direcție clară, de
neexplicat altcuiva.
merg
pe drumul pe care-l simt
sub tălpi și mai ales sub
buricele degetelor, un drum
subiectiv, invizibil, clar, de necenzurat,
drumul meu.

drumul pe care merg n-are
o direcție aparentă, e-un drum
spre înăuntru, drum ghidat
de lună, stele, ape și păsări prădătoare.
pașii îmi lasă-n urmă culoare,
poeme-mozaic de pus cap la cap până
la o profetică dată viitoare.

în urma ta a rămas zațul
abstract al unei povești greșite
de la început până la capăt.
zâmbet amar la gândul că știam
că n-o să-ți fiu niciodată
ce ai avut atâta nevoie să găsești în Cealaltă
și totuși…am încercat.
am încercat, m-am jucat, m-am bucurat
de tot ce-a fost și ce mi-ai dat
știind că nu-s acolo să rămân.
nu-i loc sub soare azi de mândrii viciate,
de neputințe asumate, nici măcar
post-partum.

nu ți-am scris niciodată un poem,
ai rămas doar cu o scrisoare
dintre toți
doar tu nu ai putut să vezi
ce sălbatică tributară simțurilor stă
la pândă în spatele fetei
bune, retrase, mereu cu ochii triști.
și n-ai vrut s-asculți când ți-am zis
să nu riști.

ți-ai căutat liniștea, eu eram zbucium,
ai sperat la calm, eu eram oceanul
și ți-am tot zis, și-ai încercat
să-mi smulgi ce nu aveam de dat.
griul-șoricel plușat mi-a rămas pe retină,
nuanța și textura unei povești lacunare,
fără premeditare sau vină.

pașii mei legănați mă mână spre înăuntru
de dinainte să știu că mai există și-afară.
așa te-am folosit la zidit uși din mine
pe care le-aș fi deschis, chiar de-o să doară.

tu rămâi Ana mea cu ochii verzi,
bărbatul sacrificat de-o păgână
iar eu rămân femeia-hibrid, la graniță
între atingere și pulsație,
între calamitate și artă,
sora mai mică a timpului, cometă
ce trece, te-nsemnează, nu iartă, te-ngână
una căreia-i poți purta pică
dar pe care știi că n-o uiți niciodată
care-ți lasă suvenir felul în care
îți promite că rămâne, te mângâie și pleacă.
pleacă cum a venit, privind în zare peste ce te-ncearcă.
vine, îți arată ce poți avea și dispare.
ai fost pauza
drumului ei, ce trebuie mers în continuare
spre lună, spre stele, pe fir cald de soare.
în drumul ei disperarea nu-i o valoare.

Renasterea unei arahnide

Image

 

M-ai omorat intr-o noapte obscura de mai,

Pe cand eram un acarian indragostit de tine

Strivindu-ma sub tocu-ti ascutit.

M-ai parasit ‘nainte de-a incepe

Zicand ca n-ai ce sa-mi dai,

Iar eu in tocul usii m-am pitit

Agonizand, cu ochii doar la tine,

Si-apoi, ei bine..

s-a intamplat…

 

Apoi mi-am facut cavou intr-o fasie grea

de chihlimbar,

Dar n-am facut multi purici nici acolo,

Caci zei m-au inviat, dandu-ti in dar

Tocmai umilul meu cavou, sa-l tii la gat

Iar tu zambeai, gatita in tricou-ti alb de polo

 

In suta de milenii ce-a trecut

De cand, pe jumatate mort, m-ai aruncat,

In tot acel rastimp m-am metamorfozat

In creatura cu picioare mici, firave,

Cu panza din matase sclipitoare,

Pe care-o vezi pazindu-ti credincioasa

Capul patului, fie de esti sau nu.

 

Si poate suta-mi de milenii

La tine n-a tinut mai mult

De-o ora, un sarut, sau o-adiere

de dulce, aspru vant;

Iar de mi-ai cere

Sa mor din nou pe-altarul fericirii

Gatit cu perle si bijuterii maiastre

M-as arunca din nou de la fereastra

Ce da spre marea ap-a nemuririi

 

Bolnav de molima iubirii,

Mereu am sa ajung la tine

Chiar de m-oi radia pe mine,

Etern nebun firav, blocat in Sine,

un capcaun ce-alearga beat pe sine

Jelindu-se c-ar fi uitat mireasma urii

 

 

 

Dar eu parfumul nu pot sa ti-l uit

De-as sti ca ma mai torturezi de mii de ori

Cu nepasare-ti veninoasa ce o ai in pori,

            In noptile de iarna cu cer plumbuit,

Doamn-a magiei si-a torturii!

 

Ma subjugi, m-aprinzi,

Ca dupa sa ma lasi, sleit de neputinta

Sa bajbai prin vami, turbat de dorinta,

Sa vreau sa te mai am, sau sa te prind

De fiecare data cand tu cazi

 

Stiu, sunt nebun, nici nu ma vad prea bine,

Dar nu pot pur si simplu sa uit

Zgomotul pasilor tai adus de vant,

Privirea-ti absenta spre mine

Atunci cand tragi, singura si trista din tigara,

Dar pot in schimb promite ca incerc

Sa fug, sa uit, sa plec, sau..sa te iert.

 

Dar asta, draga mea naluca,

Atarna doar de vorba ta.

De-i nu, eu plec indata,

Iar de-i da…

O vesnicie langa tine voi mai sta!