Confessions of a cat mom

I’ve been a cat lover for as long as I can remember, and I’ve discovered how amazing life with (at least) one cat could be since I was a child. I am and I will always be fascinated by the way they walk, their tiny paws, their ears, and their expressivity.

But living with cats has also taught me a lot of things, some of them pretty unexpected, and their companionship proved itself to be making a difference countless times already. So here it is, the list of the most important things I’ve learned from my cats so far.

  • You’re an individual.

The first thing I’ve ever learned about cats was that they’re not something, they are someone. Someone with clear preferences when it comes to sleep, food, play, and affection. Someone with affinities (or lack of) when it comes to other people or pets. Each cat I’ve ever met had her own individuality and did its best to show you that it won’t allow you to treat her inappropriately.

  • There’s no shame in having boundaries.

Every cat I know has limits, and some very clearly marked ones. She won’t accept your attention anytime you want to, just because you want to cuddle at that very moment. A cat needs her private space and time, and won’t let you cross those limits. This is how I’ve learned to stay aware of other’s limitations while trying my best to accept mine.

  • Stay honest.

Yes, a cat has a strong personality, enjoys a good life, and loves to be respected. But it does all these things naturally, without pretending. A cat won’t pretend to be anything that it’s not. They are only being themselves, regardless of our wishes or opinions.

  • Relaxation must be part of the daily routine.

As I was saying, a cat loves having a good life. And a good life means, from the feline point of view, a routine mixing playtime, sunbathing, walkarounds, and some good naps. Cats will live slowly, with grace and no hurry, finding something worth exploring even in the most ordinary places, and this is by far one of the most important things I have learned from them: that, no matter what, there has to be a little time for relaxing. That time goes by regardless if you’re worrying or choosing to take your mind off that thing that nags you and relax for a while.

  • Empathy is a shortcut that never gets old.

You can do a lot of things to a cat, but hiding your real feelings from it isn’t one of them. Cats simply know when something is going on with their human companion, even if you feel sick, have pains or you’re just having a bad day. They know and they act like it. A cat will come to you on your bad days and will just jump into your lap, stare at you until you cuddle them. And then, they purr, and things happen. It was in my darkest times when my feline friends have given me the most efficient help: they just stood with me until the pain faded away. Patiently, they have been there day after day, months in a row.

Because cats are, more than any other animals, capable of empathy. They understand the value of privacy, but they also understand that bad days are not meant to be transited by oneself. And only in times of mental struggle we, their humans, understand the value of the unconditional love that we’re constantly receiving from them.

I have long ago lost count of the moments when I’ve looked at my cats sitting peacefully by my side and asked myself What if I just take everything easier? before getting the courage needed to try again one more time.

These are some of the most important things my gracious friends taught me, and some of the things I will be the most grateful for. But for the rest of the little things that fill up the days and make them prettier, I will remain a cat mom, knowing that love can be unconditional, but never the trust.

Frumos, frumos!

Frumusețea ar fi, se crede, în ochii celui care privește. Dar ce te faci atunci când privitorul e miop? E un scenariu comun deja, și asta de destul timp.
Ți se spune că ești frumoasă. O vreme, și tu crezi. Sau, oricum, nu-ți prea pasă. Dar timpul trece și vine pubertatea. Și începi să te uiți mai atentă în jurul tău.
Să vezi cum nu ai sânii destul de mari, buzele destul de pline, fundul destul de rotund, talia destul de mică. Să vezi cum colegele tale sunt mai trendy, mai înalte, mai slabe sau, din contră, mai cu forme. Cum pui kilogramele oriunde, numai unde trebuie nu. Cum nu ești destul. Încep să apară nesiguranțele. Căutarea de sine. De refugii. De validare.
Dar drumul e destul de complicat încât să te facă să îți spui că renunți de câteva ori pe zi. Nu ești frumoasă, nu știi să te machiezi ca în reviste, nu știi să mergi pe tocuri și n-ai destui bani ca să te-mbraci la modă. Așa că încerci să compensezi. Citești, te implici în comunitate. Experimentezi cu stiluri, muzici, culori, hobby-uri. Înveți. Descoperi.
Ești luată la mișto, că ce faci tu nu-i la modă și nici util. “La ce bune toate astea?”, “A, dar stai, că tu oricum n-ai viață. Mdaa…” și alte replici…..binevoitoare. Și vezi timpul cum trece. Și te mai uiți puțin în jurul tău.
Vezi că pe social media toată lumea e perfectă. Au camera perfectă, casa perfectă, viața perfectă, corpul perfect. Te uiți la ele, apoi te uiți la tine. Viața ta nu e perfectă. Nici casa, camera sau garderoba. De corp…nu mai vorbim. Nimic din ce vezi la tine nu seamănă cu ce-i al lor, al modelelor spre care aspiri. Dar apoi vine o zi când îți dai seama că nici ele nu seamănă cu ele.
Că viețile, casele, corpurile pe care le vezi etalate ostentativ nu sunt ale lor. Sunt gândite, planificate, regizate. Și, mai ales, sunt editate. Straturi întregi de filtre și Photoshop care ascund realitatea. Nici corpurile lor nu-s perfecte.
Și în goana după a fi frumoasă, când te oprești pentru un pic, bagi de seamă. Vezi că nu ești frumoasă, sau nu destul cât să te vadă societatea că ești, dar până atunci deja s-a dus pojghița de respingătoare.
Poate nu ai sânii ca în reviste, dar îți sclipesc ochii. Poate nu ai talia de copilă, dar știi să aduni oamenii în jurul unei mese. Poate ești scundă, dar nimeni nu mai remarcă atunci când vorbești despre ce te pasionează. Poate că nu ești frumoasă ca ei, dar ești frumoasă ca tine.
Și brusc se schimbă perspectiva. Nu-ți mai faci poze cu gândul să le postezi undeva, ci le faci pentru tine. Începi să descoperi trăsături care îți plac la tine. Să primești mai deschis complimentele, indiferent de cât de sincere sau nu sunt. Începi să îți apreciezi ipostaze ale corpului pe care le evitai în trecut.

Nu îți mai detești fața pe care o ai dimineața, și nici felul în care arăți dezbrăcată.
E drept, drumul până aici a fost lung. Te-a trecut printr-un început de anorexie, multe zile de depresie, prin bully-ing, prin stimă de sine scăzută. A fost perioada când încercai orice dietă doar ca să te simți frumoasă. Să te simți…adecvată. Când căutai validarea, doar ca să sfârșești prin a-ți însuși tipare toxice emoțional. Când evitai orice oglindă sau context care te punea să te vezi. Să te privești. Azi nu-ți mai e frică. Nici scârbă, nici rușine.

Azi, după mult timp, te vezi dezbrăcată și îți zâmbești. Poate nu ești de revistă, dar ești tu. Și azi e de ajuns atât.
Perioada aia, nu atât de indepărtată de azi, nu a fost chiar perioada de care ești cea mai mândră. Dar a fost, e parte din istoria ta, cu tot tabloul ei de emoții și toate descoperirile făcute. Și a fost necesară. Poate urâtă, poate dureroasă, dar necesară.
Cum altfel ai fi putut învăța despre tine, dacă nu explorând de zor tot felul de zone? Și cum altfel ai fi știut acum cine ești și ce ți se potrivește?
E drept, poate ești drăguță, nu frumoasă. Dar ești drăguță ca tine, cu tot ce îți e ție particular, și e bine. În sfârșit nu mai alergi după o frumusețe pe care n-o poți atinge. Azi ești tu, așa cum vrei și cum poți fi mai bine, și îți e destul.
Chiar dacă asta, aparent atât de puțin, te-a costat atâția ani, atâtea bombăneli și-atâtea lacrimi. Și, deși mai ai nesiguranțe uneori, știi că tu, ca ființă, ești mai mult decât arată oglinda, cântarul sau numărul de complimente primite. Că ai adunate atâtea lucruri de oferit, încât ce se vede e doar o parte. Una de care îți place să ai grijă, să fie plăcută, dar e, totuși, o parte. Și nici măcar una definitorie pentru întreg.