#botanosfera

sub ochii mei se deschid
flori reci, transparente, petale
cu margini aspre inundă
granițele de sticlă ale scenei interioare

nuanțe de verde-mi aduc
aminte că viața pulsează
incognito,
anonimă ghidușă, pitită
în cele mai de necrezut detalii.
vara, până și coroanele copacilor
devin vitralii

într-un sertar, undeva-mi doarme
amestecul de muguri, de frunze
împletit cu parfumuri tari, industriale,
poveștile-mi de iubire
au toate parfum de cânepă arsă,
de parfum bărbătesc și tutun.
închid ușa apotecarului,
strecor între plante uscate
tot ce n-am apucat să-ți mai spun

azi mi-am strâns florile în jurul meu
și nu mai vreau buchete convalescente,
impersonale,
flori-clișeu
de la bărbații ce-mi trec pragul
din dormitor spre amintire

ninge tăcut, și zâmbesc crud,
eu nu mai vreau îmbrățișări atunci
când zăpada-mi atinge părul ud
râd interior și mă ascund
pân-o să pot să defilez între verdeață
sub o cortină amplă, bleu-ciel

mi-e dor deși n-ar trebui
de propriile decizii proaste,
gravitez
în jurul amintirilor cu noi, fluture de noapte
gonind spre becul care arde mut.
azi nu mai dori, iar singura scăpare
un neon colorat din viitor te-aruncă în uitare.
azi
chiar dacă îmi pari de necrezut
tot aș piti un joint sub pernă, poate doar
o să te aud cum râzi când mă privești
înc-un minut.

#antagonistă

am nostalgia unui vis barbar,
un vis difuz, un vis amar,
un vis în care
petice, forme, practici convenționale,
haine, prejudecăți, maniere-o să rămână
grămadă amanet lâng-o intrare.

în visul meu, din mâini îmi iese-o lume
ce o împart în grabă tuturor.
o lume de atingeri fizice, reale,
fragmente de limbaj universale.

visez la lumea-n care pot să fiu
la fel de primitivă, de reală
în public pe cât sunt de obicei
cu ușa încuiată, când sunt goală

în lumea-n care nu mă mai ascund,
ce-a fost o normă azi s-a dus la fund
și corpu-mi nu mai e subiect politic.
visam c-am revenit în Neolitic,
la bonne sauvage, nudism sub ochiul critic

mi-e dor de visul ce n-a existat
decât într-o pereche de priviri vecine,
un vis ascuns cum n-am crezut mai bine
în palmele bărbatului de lângă mine

mă doare azi și haina, și pantoful,
și orice material mă îngrădește.
în corpul meu cea mai reală Eu trăiește,
o existență clandestină, incoloră, cenzurată,
un manifest pitit în orice strop de artă

am un corp și sunt unul.
fra mai vie parte din mine, un pian
ce vibrează la atingerea altui corp,
am grijă
să-l păstrez în permanență acordat
un corp, un pian, un scop,
nu un mijloc de utilitate comunitară dovedită

sunt un rezervor infinit de senzații,
unii le zic păcate.
sunt mișcările corpului gol în lumină,
cândva
protagonista strălucitoare
a poveștilor cu fete bune.

s-a derulat timpul, s-a-ntâmplat revoluția,
protagonista a devenit antagonista
stelar-a poveștilor cu fete bune devenite
femei cărora li se-nchină artele,
metamorfoză consensuală, uși închise,
piele pe piele,
acorduri fine, sonore, își pun amprentele
pe noua geografie-a simțurilor,
perpetuu-n mișcare, chiar de stau într-un loc,
corp peste corp, ca într-un joc.

#însemnată

sticla filtrează lumina fluidă
alb, alb, alb, rece, impersonală
doar ea, graniță
între un înăuntru și-un afară,
separatism dogmatic între-un acum și-odinioară

alb, alb, alb. gri. roșu. puls.
în interior urlă amintirile-a ce nu s-a spus
sub diluarea-n ritm de respirație
a liniei dintre jos și sus,
demarcație, contopire, navetism spre pol opus

tactil. sacadat. improbabil. scindat.
viitoru-i amanetat într-un trecut îndepărtat
orele cad transversal peste neoane,
în ochi îți lucesc sclipiri de milioane

cerul nu e limită, mi-e pat
cu baldachin sub care te-am sedus și abandonat
înainte să vrei să opui rezistență.
eu vin și invadez, te am și-apoi plec
obsesivă-n esență, incandescentă-n demență

alunec spre Sudul ființei mele imaginare,
un infinit neterminat, tămâios,
pași mici, încăpățânați, mă joc dureros
în timp ce mă ard atingeri nealterate. uitare.

explorez
constant noi forme, atingeri, mirosuri,
mă caut
în lucirea unei singure priviri,
nemărginit transmițător de viitoare amintiri..

pasiunea schimbă, transformă
feminitatea-n ispravă opțională și râde
în fața sexului bun-comun, aroganța
celei care știe că-i vorba de contrast
ca-ntre polii aceleiași ființe
mai mult sau mai puțin vii,
mai mult sau mai puțin abstractizate.
alb, alb, alb. gri. roșu. puls.
totul alb în afară,
totul radioactiv de la păcate neterminate
ce se dau cap în cap pe dinăuntru

vin. te am. plec. nu mă uiți. stihie.
în Sud lumina curge,
se prelinge prin vene,
păcatul
e ce lucește-n bezna privirii,
nu te teme
contactu-i încă viu, necenzurat
e prea târziu
să ne mai fim unul altuia prea devreme.